Sursa foto: Pixabay - Dimitro Sevastopol
Sursa foto: Pixabay - Dimitro Sevastopol

Putin a criticat aspru ruşii care au ales să locuiască şi să trăiască în țări occidentale.

Liderul de la Kremlin a precizat că poporul rus va deosebi adevărații patrioți de trădători.

Președintele Rusiei a transmis, miercuri, un avertisment dur rușilor pe care-i consideră trădători, spunând că Occidentul vrea să-i folosească pentru a distruge țara.

Bineînțeles că ei (Occidentul) vor încerca să parieze pe așa-numita coloană a cincea, pe trădători – pe cei care își câștigă banii aici, dar locuiesc acolo. Trăiți, nu în sensul geografic, ci în sensul gândurii lor, al gândirii lor de sclavi. Orice popor, și în special poporul rus, va putea întotdeauna să deosebească adevărații patrioți de cetățenii răpiți și de trădători și să-i scuipe ca pe o muscă ce le-a zburat accidental în gura”,le-a spus el miniștrilor săi.

Politicianul rus de opoziție, Mihail Kasyanov, care a fost primul premier al lui Putin la începutul anilor 2000, a condamnat declarațiile pe Twitter

Acesta a precizat că Putin își intensifică acțiunile de distrugere a Rusiei și anunță, în esență, începerea represiunilor în masă împotriva celor care nu sunt de acord cu regimul.

Acest lucru s-a mai întâmplat în istoria noastră și nu numai în a noastră”, a explicat politicianul rus.

Putin, despre rușii care trăiesc în afara Rusiei: “Această autocurățare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara”

Putin a spus că Occidentul încearcă să împartă Rusia și să provoace o confruntare civilă cu ajutorul coloanei a cincea. “Și există un singur scop – distrugerea Rusiei”, a declarat liderul de la Kremlin.

De ce avem nevoie de o lume dacă Rusia nu este în ea?. Sunt convins că această autocurățare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara, solidaritatea, coeziunea și disponibilitatea pentru a face față oricărei provocări”, a concluzionat Vladimir Putin.

Articolul precedentVoalat sau nu prea, Rusia împarte amenințări
Articolul următorPreședintele Iohannis l-a primit la București pe premierul Spaniei
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time