Prim-balerina Olga Smirnova de la Teatrul Balșoi a părăsit Rusia, condamnând invazia Ucrainei de către Rusia.
De asemenea, balerina a declarat că îi este rușine de țara ei.
“Nu putem rămâne indiferenți la această catastrofă globală”, a spus Smirnova. Ea se alătură Baletului Național Olandez, scrie BBC.
Balerina, în vârstă de 30 de ani, a declarat că este “împotriva acestui război cu tot sufletul” și a fost susținută şi de alte balerine din Rusia
Baletul Național Olandez a confirmat miercuri pentru BBC News că Smirnova va începe imediat să lucreze cu ei. Regizorul companiei, Ted Brandsen, a descris-o drept o dansatoare excepțională.
Smirnova are un bunic ucrainean și se consideră un sfert ucraineană.
Balerina a condamnat genocidul şi într-o postare distribuită pe rețelele de socializare. La începutul lunii martie, Smirnova a scris: “Într-o lume modernă și iluminată, mă aștept ca societățile civilizate să rezolve problemele politice doar prin negocieri pașnice.”
Olga Smirnova: “Nu am crezut niciodată că voi ajunge să-mi fie rușine de Rusia”
“Nu am crezut niciodată că voi ajunge să-mi fie rușine de Rusia, am fost întotdeauna mândră de rușii talentați, de realizările noastre culturale și atletice, dar acum simt că s-a trasat o linie care separă ce a fost înainte și ce este de după. Doare că oamenii mor, doare că oamenii își pierd casele sau sunt forțați să le abandoneze. Și cine ar fi crezut acum câteva săptămâni că toate acestea se vor întâmpla? Nu suntem în epicentrul conflictului militar, dar nu putem rămâne indiferenți la această catastrofă globală”, a spus prim-balerina.
Baletul Național Olandez a spus că Smirnova va fi întâmpinată cu “brațele deschise”, adăugând că acțiunile Rusiei a făcut insuportabilă ideea de a mai lucra în țara sa natală.