Foto: WWF România
Foto: WWF România

Elevii din ciclul primar și gimnazial vor avea educația de mediu inclusă în curriculumulul național.

Modificarea se datorează unei inițiative legislative, inițiativă ce a fost adoptată de Senat în unanimitate.

Elevii vor putea studia educația de mediu începând cu anul școlar 2023–2024

Potrivit modificării la Legea educației, educația de mediu a fost inclusă, alături de competențele sociale și civice, între domeniile de competențe-cheie care determină profilul de formare a elevului.

Ministerul Educației în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor vor elabora o strategie privind educația pentru mediu până la data de 31 decembrie 2022.

Aceasta va fi transpusă în planurile-cadru de învățământ primar și gimnazial, arată Radio Eco Natura.

Legea urmează să fie trimisă la promulgare președintelui României și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial

Secretarul de stat în Ministerul Mediului Ionuț Banciu a fost cel care a inițiat propunerea în perioada în care a fost deputat.

Acesta a precizat că propunerea sa a vizat completarea Legii educației naționale, în așa fel încât elevii să fie educați pentru viață. Acest lucru presupune nu doar dobândirea de competențe sociale și civice, dar și competențe de mediu.

Conformarea cetățenilor nu se poate face doar prin aplicarea unor legi dure, cu amenzi mari sau controale drastice, ci în primul rând prin educație. Avem nevoie de cursuri în care elevii să învețe despre bunele practici și efectele acțiunilor lor asupra mediului”, a declarat Ionuț Banciu.

De asemenea, Baciu a ținut să adauge că este nevoie ca elevii să fie implicați în activități ecologice, nu doar în cadrul unor programe educaționale opționale sau naționale, ci pe tot parcursul anului.

Articolul precedentIohannis, despre cazul Danileț: „Mi se pare o decizie destul de stranie”
Articolul următorUn vaccin împotriva Omicron poate combate noua formă a virusului
Jurnalist full-time / Pesimist part-time