Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că aeroportul din Satu Mare va beneficia de noi modernizări.
Grindeanu a explicat că acțiunile vin prin semnarea a două contracte care vor atrage mai multe investiții.
Într-un text publicat astăzi, 16 septembrie, pe contul de Facebook, ministrul Transporturilor a declarat că valoarea totală a acestor două contracte depășește suma de 400 de milioane de lei.
Sorin Grindeanu: ”Modernizăm aeroportul din Satu Mare”
Grindeanu a explicat că a semnat astăzi două contracte de finanțare, ambele cu o valoare totală de 433 milioane de lei, contracte în baza cărora vor fi realizate mai multe investiții în Aeroportul Internațional din Satu Mare.
Astfel, 365 milioane de lei vor fi folosite pentru realizarea unui terminal nou și extinderea terminalului existent.
De asemenea, pista va fi reabilitată, iar investițiile vor asigura echipamente moderne pentru activitățile aeroportuare pe timp de iarnă.
Suma de 68 de milioane de lei este finanțarea dedicată îmbunătățirii condițiilor de siguranță și de securitate pe aeroport
-va fi construit un drum perimetral cu o lungime de peste 8 km;
-vor fi instalate echipamente moderne pentru efectuarea controlului de securitate;
-vor fi achiziționate o autospecială de intervenție și o ambulanță.
”Sumele sunt asigurate din fonduri europene (FEDR) și completate din alocări de la Bugetul de Stat și bugetul local al Județului Satu Mare. Ambele proiecte trebuie finalizate până la sfârșitul anului viitor (2023)”, a transmis ministrul Transporturilor.