Ministrul Energiei, Virgil Popescu a prezentat, în ședința de guvern de miercuri, un proiect de ordonanță ce prevede facturi mai mici la electricitate pentru aproximativ 5,7 milioane de gospodării, adică aproximativ 13 milioane de români, care au un consum lunar între 30 de kWh și 200 de kWh. În timp ce la gaze, factura va scădea cu 25% pentru aproximativ două treimi din gospodăriile din România.
„Am prezentat astăzi în Guvern în primă lectură proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru compensarea facturilor românilor la electricitate şi gaze”, a anunțat ministrul Popescu, după ședința de guvern.
În privința energiei electrice, ministrul Virgl Popescu a explicat că va fi compensată diferența dintre prețul cel mai mic de pe piață (64 de bani/kWh, cu toate taxele incluse) și cel mediu (82 de bani/kWh), compensarea fiind făcută în totalitate din bugetul statului.
„Această diferenţă de 18 bani pe kWh va fi subvenţionată în totalitate din bugetul statului. De această măsură vor beneficia aproape 13 milioane de români”, a spus Popescu. Mai mult, aceasta va fi aplicată atât consumatorilor de pe piața reglementată, cât și celor de pe piața concurențială.
În privința facturilor la gaze, reducerea va fi de 25%, iar de această măsură vor beneficia 2,3 milioane de gospădării, care au un consum anual între 100 și 1.200 de metri cubi de gaz. „Trebuie să știți că dintr-un consum anual la gaze naturale, vorbim de 60-70%, se consumă pe perioada de iarnă, restul, în perioada de vară, consumul este foarte mic, spre deosebire de energie electrică, unde vorbim de consum cât de cât liniar. (…) Toate aceste tipuri de locuințe, unde locuiesc români care au veniturile, zicem noi, până în plaja medie, vor beneficia de un ajutor în sumă procentuală fixă de 25% din valoarea facturii”, a mai declarat ministrul Energiei.
Fără birocrație, reducerile vor fi direct pe facturile lunare
Modul în care se vor aplica aceste reduceri va scoate totodată și birocrația cu care ne-am obișuit, concret, consumatori vor primi direct facturile cu sumele subvenționate care vor apărea ca discounturi ori stornări. „Nu dorim ca cineva să fie pus pe drumuri, nu dorim ca românul să fie pus să se ducă după adeverințe ca să demonstreze că are un venit mediu sau un consum mediu, automat toți cei care sunt încadrați între această plajă de consum între 30 și 200 kW, vorbim de 13 milioane de români vor beneficia de această subvenție”, a explicat ministrul în legătură cu facturile la energie electrică, adăugând că a încercat cea mai debirocratizată soluție, „în așa fel încât totul să se poată face cât mai ușor”.
Totodată, ministrul Energiei a subliniat că prezentul OUG nu va mai ține cont de veniturile oamenilor, așa cum se discutase inițial, pentru că se presupune că cei ce au un consum mediu au și un venit mediu. Mai mult, Popescu a precizat că îți dorește intrarea în vigoare a acestui OUG de la 1 noiembrie, aceeași dată de la care se va pune în aplicare și Legea consumatorului vulnerabil.