Premierul Florin Cîțu a afirmat la Satu Mare că nu vede o problemă în faptul că este vizitat de primarii liberali de prin țară, mai mult, că au fost invitați chiar și cei de la PSD. De altfel, Cîțu a precizat că administrațiile liberale au fost „lăsate de izbeliște în ultimii ani”, iar acum se încearcă soluționarea problemelor cu care se confruntă edilii.
„Sunt criticat că vin şi mă vizitează primarii noştri la Guvern. Care este problema ? Da, foarte bine, să vină, am invitat şi primari de la PSD. Repet, vreau să dezvoltăm România. Vin oamenii la Guvern, văd care sunt proiectele, surse de finanţare şi împreună dezvoltăm aceste programe. Nu avem nimic de ascuns, facem acest lucru pentru români şi o facem transparent”, a declarat Florin Cîțu, la conferința de alegeri interne din cadrul PNL Satu Mare.
Acesta a mai spus că sunt foarte multe probleme „în teritoriu”, motiv pentru care se caută soluții. „Primarii liberali, din păcate, şi de aceea ei sunt mai mulţi decât cei din PSD care vin la Guvern, au fost uitaţi, au fost lăsaţi, administraţiile conduse de primari liberali au fost lăsate de izbelişte în ultimii ani, nu au primit niciun fel de finanţare. De aceea sunt foarte multe probleme acolo, de aceea oamenii caută soluţii şi împreună găsim aceste soluţii, pentru că le găsim pentru oameni”, a afirmat Cîţu.
Atacurile la adresa premierului și Guvernului, metehme social democrate
Totodată, Florin Cîțu a ținut să amintească faptul că în ultima vreme au fost lansate tot mai multe atacuri la adresa celor de la guvermare, chiar de către cei din partid – pe fondul alegerilor interne, pe care acesta le cataloghează ca fiind în stilul PSD.
„Din păcate, pot să vadă şi lucrurile mai neplăcute. Lucruri care nu ar trebui să se întâmple în PNL, pentru că noi nu suntem PSD. Când ataci membrii Guvernului, premierul, seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD. Când, cu câteva luni în urmă spui că o decizie a premierului este bună, că este în spiritul Constituţiei, iar peste câteva luni spui că nu mai este bună, pentru că trebuie evaluată, arată că astfel de politicieni, poate, nu mai au un viitor în România. Trebuie să fim transparenţi, trebuie să fim oneşti cu românii şi să le promitem ceea ce putem să facem, asta este guvernarea liberală”, a completat premierul.
Reamintim că în ziua în care Florin Cîțu și-a anunțat candidatura în cursa pentru șefia PNL, atât el, cât și Ludovic Orban au declarat că își doresc o campanie electorală „fără atacuri la persoană”.