O societate din județul Hunedoara a fost amendată de inspectorii Gărzii de Mediu. Societatea în cauză ar fi înlăturat vopseaua de pe suporții metalici prin ardere, procedeu considerat greșit, în vopsire, fiind dăunător mediului, conform oficialilor Gărzii de Mediu.
Angajații Comisarului Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu s-au sesizat din oficiu
Ofițerii Gărzii de Mediu din Hunedoara au observat cum, în curtea unei societăți comerciale, angajații acesteia au aprins un foc. Cu toate că, cel puțin inițial, s-a crezut că este vorba despre o ardere de deșeuri, operațiune ilegală, de asemenea, ulterior s-a constatat că focul era menit să înlăture depunerile de vopsea de pe anumiți suporți metalici, pentru ca, ulterior, aceștia să fie tratați chimic și revopsiți.
„Cunoscându-se faptul că această metodă nu poate fi agreată în niciun proces de producție, s-a solicitat prezentarea Autorizației de mediu, document obligatoriu pentru desfășurarea activității conform cod CAEN 2561 – Tratarea și acoperirea metalelor. Deoarece societatea nu deținea Autorizație de mediu, pe lângă sancțiunea pentru desfășurarea de foc deschis, a fost aplicată și amendă pentru desfășurarea activității fără a deține act de reglementare din punct de vedere al protecției mediului. Activitățile care necesită autorizare nu mai pot fi desfășurate la acest punct de lucru până la obținerea actului de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, în speță a Autorizației de mediu”, au menționat reprezentanții Comisarului Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu, potrivit publicației locale Servus Press.
Drulă s-a născut poet: „Hai cu mic, cu mare, în gară, la vaccinare”