Guvernul a aprobat cadrul legislativ pentru vânzarea de vaccinuri anti Covid

Potrivit CNCAV, până miercuri, 16 iunie, au fost vaccinate 4.594.058 de persoane, cu numai 257.330 mai multe decât pe 1 iunie, când se dorea trecerea de „borna” celor 5 milioane de persoane vaccinate.

Guvernul a aprobat, miercuri, o Ordonanță de Urgență prin care România poate vinde și dona doze de vaccin. Acesta este un semn clar în privința eșecului campaniei naționale de vaccinare, care nu a reușit să atingă „bornele” pe care premierul Cîțu le-a anunțat, respectiv de 5 milioane de persoane vaccinate, măcar cu o doză, la 1 iunie.

„A fost aprobată o ordonanță de urgență privind reglementarea unor măsuri referitoare la valorificarea unor doze de vaccin anti-Covid-19. Conform prevederilor specifice din acordurile încheiate de Comisia Europeană în vederea achiziționării de vaccinuri anti-Covid-19, la fel ca și celelalte state, România poate revinde sau poate dona doze de vaccin. Ordonanța de urgență aprobată astăzi creează cadrul legislativ prin care se permite revânzarea unor doze și se abilitează Ministerul Sănătății pentru a încheia, în numele statului român, contracte cu alte state. Sumele rezultate din revânzare se fac venituri la bugetul de stat. De asemenea, s-a aprobat astăzi o hotărâre de guvern referitoare la acordarea unui ajutor umanitar – doze de vaccin anti-Covid-19 pentru Ucraina și Serbia. Vorbim de 100.800 de doze pentru Ucraina și 50.400 de doze pentru Serbia”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Săntății, Monica Althamer.

Departe de „borna” fixată pentru 1 iunie

Potrivit CNCAV, până miercuri, 16 iunie, au fost vaccinate 4.594.058 de persoane, cu numai 257.330 mai multe decât pe 1 iunie, când se dorea trecerea de „borna” celor 5 milioane de persoane vaccinate.

De altfel, din cauza interesului tot mai scăzut pentru vaccinare, autoritățile au luat în calcul  sistarea câtorva dintre transporturile viitoare, cu aproximativ 4 milioane de doze, dar și închiderea unora dintre centrele de vaccinare, respectiv reducerea fluxurilor de la centrele ce vor rămâne încă deschise.

O concluzie este clară, cine a vrut să se vaccineze a făcut-o deja, iar campania trebuia să se îndrepte spre cei nehotărâți, dar și spre anti-vacciniștii convinși.

Iar câtă vreme măsurile de relaxare, venite în urma unei rate de vaccinare, se aplică tututor, cine este cel discriminat? Vaccinatul sau nevaccinatul?

Interesul pentru vaccinare, tot mai scăzut. România renunță la peste 4 milioane de doze

Articolul precedentGarda de Mediu a amendat Primăria Sectorului 1 cu 160.000 de lei
Articolul următorMinistrul Stelian Ion despre noua pensionară Giorgiana Hosu, fosta șefă a DIICOT: caută soluții pentru pensionările „anormale”