Pentru a efectua lucrările de conectare a noilor conducte la sistemul centralizat de distribuție, RAJA SA va opri furnizarea apei potabile în orașul Năvodari și în zona Industrială Midia, inclusiv în localitatea Corbu, în intervalul orar 06.00 – 21.00.
Apa va fi sistată în Năvodari, Midia și Corbu în data de 18 mai
Aceste lucrări de modernizare sunt parte a contractelor de investiții finanțate de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), respectiv CL5 „Rețele de apă și canalizare Năvodari și Mamaia Sat” și CL31 „Stație tratare apă, rezervoare, gospodării de apă Năvodari, reabilitare stație de pompare Ovidiu”. Lucrările vor implica conectarea noilor conducte principale de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm și 450 mm, la magistrala existentă de 800 mm de pe strada Corbului. Valoarea totală a acestor lucrări este de 77,327 milioane lei.
Biroul de Comunicare al societății RAJA: ”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ”
”Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă. Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții”, a transmis compania de apă.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.