Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO

Alianţa Nord-Atlantică are „responsabilitatea” de a se asigura că războiul din Ucraina nu se extinde dincolo de frontierele acestei ţări, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Conflictul va avea consecinţe „de durată” pentru securitatea aliaţilor, a subliniat secretarul general al NATO.

„Este responsabilitatea NATO de a se asigura că această criză nu se intensifică dincolo de Ucraina şi acesta este şi motivul pentru care am sporit prezenţa (militară) pe flancul estic al Alianţei”, a declarat Jens Stoltenberg.

Secretarul general al NATO și ministrului apărării american, Lloyd Austin, au susținut o conferință de presă înaintea reuniunii extraordinare a miniştrilor apărării din NATO care are loc miercuri la Bruxelles.

Aliaţii NATO vor continua să trimită arme defensive Ucrainei şi sunt uniţi în susţinerea Kievului, a declarat miercuri ministrul american al apărării Lloyd Austin.

„Rămânem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina”, a declarat Lloyd Austin. Ministrul apărării american a condamnat invazia neprovocată şi nejustificată a Rusiei și a exprimat sprijinul față de capacitatea lor ucrainenilor de a se apăra. Lloyd Austin a mai precizat că angajamentul NATO de a-şi apăra aliaţii este „de oţel”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că a convocat un summit extraordinar al liderilor ţărilor din Alianţa Nord-Atlantică la 24 martie la Bruxelles, unde va participa, potrivit Casei Albe, şi preşedintele american Joe Biden.

Summitul NATO va aborda „consecinţele invadării Ucrainei de către Rusia, sprijinul nostru ferm pentru Ucraina şi întărirea capacităţii de descurajare şi a apărării NATO în faţa noii realităţi pentru securitatea noastră”, a transmis Jens Stoltenberg.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a anunţat că preşedintele american va participa la summitul Alianţei pentru a reafirma „angajamentul ferm” al SUA faţă de aliaţii lor din NATO, în plină invazie rusă în Ucraina.

Ucraina nu este membră a NATO. că Rusia şi-a numit invazia din Ucraina o „operaţiune militară specială”.

Serghei Lavrov, despre negocierile Rusiei cu Ucraina: Există speranță pentru un compromis

Articolul precedentVIDEO: Într-o singură noapte, în jurul Clujului s-au înregistrat 20 de incendii
Articolul următorRomânii au uitat de cozile la ulei şi îşi fac rezervări pe litoralul Mării Negre