Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a declarat, miercuri, la vizita președintelui României Klaus Iohannis, că de la izbucnirea războiului ruso-ucrainean, peste 100.000 de refugiați și-au găsit adăpost în Moldova.
Aceasta a precizat că ceea ce se întâmplă reprezintă o „adevărată dramă umană”, unde femei, copii și bătrâni fug din calea gloanțelor.
„Mii de familii din toate regiunile ţării găzduiesc oaspeţi din Ucraina. Acest efort a adus împreună angajaţi din serviciile de stat, oameni din administraţia publică locală, activişti, voluntari, care s-au mobilizat să ajute refugiaţii. E un efort semnificativ pentru o ţară mică cu venituri modeste”, a spus Maia Sandu, potrivit news.ro.
Iohannis a dat asigurări că toți refugiații care intră în România vor fi primiți
Președinta Republicii Moldova a solicitat sprijinul Uniunii Europene pentru relocarea refugiaților din Ucraina pe teritoriul țărilor membre. Mai mult, aceasta a declarat că pe 4 martie a fost livrat primul lot de ajutoare de 17 tone de produse alimentare, fiind distribuite la primăriile și centrele de plasament care găzduiesc cetățenii ucraineni.
De asemenea, al doilea lor de ajutoare, de 55 de tone, a ajuns în decursul zilei de astăzi, mulțumind cu această ocazie autorităților române pentru decizia de a acorda peste 300 de tone de carburant și 5.000 de tone de păcură pentru a sprijini securitatea energetică. „România este din nou alături de noi în momente dificile”, a spus Sandu.
Totodată, președinta Moldovei a amintit de sprijinul continuu pe care România l-a oferit de-a lungul anilor, în special în perioada pandemiei de Covid-19.
„Donaţiile de vaccinuri şi de echipamente, schimburile de medici pentru gestionarea pandemiei ne-au ajutat să salvăm mii de vieţi. Anul trecut, România a oferit agricultorilor noştri 6.000 de tone de motorină care i-a ajutat să depăşească criza secetei. În numele tuturor cetăţenilor din Republicii Moldova vă mulţumesc pentru acest ajutor frăţesc”, a precizat Maia Sandu.
Aceasta a mai spus că vremurile grele pe care le trăim vor putea fi depășite doar prin solidaritate și grija față de aproape. Președinta Republicii Moldova a îndemnat țările europene să se concentreze pe eforturile de a obține un acord privind oprirea războiului ruso-ucrainean.
„E ceea ce ne dorim cu toţii, e ceea ce merită în special cetăţenii Ucrainei”, a concluzionat Maia Sandu.
Klaus Iohannis a declarat că România va primi „atâția refugiați câți vin”, precizând că nu va refuza pe nimeni. Șeful statului e de părere că refugiații trebuie ajutați în acestă perioadă dificilă.
”Nu încurajez pe nimeni din Ucraina să-şi părăsească casa şi să vină încoace, dar toţi cei care se simt ameninţaţi de război şi vor să vină la noi vor fi primiţi”, a adăugat preşedintele.
Klaus Iohannis: „Ne dorim cu toţii să se termine cât se poate de repede acest război”