DSP Sibiu, amenzi de 12.000 de lei pentru cazul Secției ATI a Spitalului Județean

Procurorii s-au autosesizat în cazul dezvăluirilor făcute de un fost asistent din Sibiu

DSP Sibiu, în urma unor controale la Spitalul Județean Sibiu, a constatat o serie de nereguli, pentru care au acordat amenzi în valoare de 12.000 de lei, transmite Turnul Sfatului. De altfel, în această publicație au fost făcute dezvăluirile cu privire la tratamentul inuman la care erau supuși pacienții din secțiile ATI Covid.  

Potrivit sursei menționate, medicul șef al Secției ATI a Spitalului Clinic Județean Sibiu, dr. Mihai Sava, a fost amendat cu 10.000 de lei după ce inspectorii ATI au constatat lipsa parafei medicilor specialiști sau primari în foile de observație, existând doar parafa medicului rezident an I sau II. De asemenea, pentru nerespectarea procedurii privind contenția, respectiv lipsa registrului de contenție și a acordului informat s-a aplicat sancțiunea contravențională cu amendă al unității sanitare, în valoare de 2.000 de lei.

Instituția Prefectului a anunțat luni rezultatul controlului efectuat de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) la Secția ATI a SCJU Sibiu. Pe lângă aceste sancțiuni, inspectorii DSP au „formulat o serie de prescripții cu termene”.

De asemenea, inspectorii au solicitat ca procedura de contenție să fie actualizată conform prevederilor Legii nr. 487/2002 cu modificările și completările ulterioare, procedură „de care va răspunde conducerea unității sanitare și luarea la cunoștință de către personalul cu atribuții la nivelul secțiilor”, după cum precizează Instituția Prefectului Sibiu.

Aproape 400 de pacienți decedați în Terapia Intensivă de la Sibiu

De altfel, în urma dezvăluirilor, SCJU Sibiu a anunțat demararea unei anchete interne cu privire la activitatea secției ATI – Covid, „pentru a identifica și remedia eventualele probleme”.

De la începutul pandemiei până pe 8 martie, în cadrul secţiei ATI Covid au fost internaţi 570 de pacienţi dintre care 152 au fost transferaţi înapoi pe secţia de provenienţă cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate (secţia ATI nu face o externări), 397 au decedat iar 21 sunt internaţi în prezent. Subliniem că în secţia ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă, care necesită suport respirator, se arată într-un comunicat de presă al SCJU Sibiu, citat de Digi24.

În acest caz va fi deschis un dosar penal de cercetare pentru omor, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Mărturia unui cadru medical din Sibiu: pacienți Covid sedați și legați de paturi

Articolul precedentDiana Șoșoacă își asumă titlul de „senator terorist”
Articolul următorAlexandru Muraru: „Relativizarea Holocaustului, incompatibile cu poziţia de demnitar al Executivului”