Sursă foto: playtech.ro
Sursă foto: playtech.ro

Românii sunt tentați să ocolească scandalul, atât timp cât îi implică.

Eternul ”ce-o să zică lumea?” al copilăriei îi urmărește încă. Unii îl predau propriilor copii, generațiile viitoare de adulți. Dacă vecinul își bate soția, dău muzica mai tare. Nu e treaba lor. Trec pe celelalt trotuar, dacă e rost să sari în ajutorul altcuiva. Unii nici măcar la 112 nu sună, de teamă, cu toate că apelurile sunt anonime. Repet: dacă îi implică pe ei.

Sunt, în schimb, consumatori de scandalul altora. E de ajuns să observi că nu canalele de știri sunt urmărite, ci cele în care, din știre, e posibil să se ajungă la păruială. Că, mai mult de titlu, nu se citește un text, dacă nu implică scandal. Că cei mai vocali sunt și cei mai apreciați. Chit că nu au dreptate sau nu au logică în ceea ce spun. Sau că împrăștie discurs defăimător, calomniază și spun semi-adevăruri.

Același lucru se aplică și la felul în care românii se raportează la politicieni. Trebuie ”să le zică”, altfel sunt considerați incompetenți.  

Scandalul politic ajută AUR să-și ia avânt

Uitați-vă la scandalul din ultimele zile din jurul Dianei Șoșoacă. Bine, nu mai ține ea de AUR, dar tot cu ei a ajuns să ocupe funcția pe care o repetă, cu mândrie, de ”senator al României”. De unde rezultă că, măcar la un moment dat, tot au avut niște idei comune. Acum, continuă pe frontul comun, al manifestărilor vocale, multe dintre ele fără bază sustenabilă.

Ce-a reușit Diana Șoșoacă să facă prin scandalul cu reporterii de la Rai Uno?

Pe unii dintre noi să ne enervăm. Să ne confirmăm, a X-a oară, că nu e ok să reacționezi așa. Mai ales senator fiind.

A reușit, însă, în același timp, să-și fidelizeze grupul de simpatizanți. Poate chiar să-și atragă unii noi. Pentru că mulți s-au isterizat când au auzit că sindicatul jurnaliștilor Rai cere României să-și ceară scuze pentru incident.

Păi, cum, dom`le, să-și ceară România scuze? Da` ce suntem, sclavii Europei?” nu, nu suntem. Dar, în momentul în care un demnitar e implicat într-un scandal de genul acesta, este datoria României să reacționeze.

Faptul că Diana Șoșoacă îi cere lui Nicolae Ciucă să-și dea demisia, îi mai atrage câțiva adulatori.

 ”Să pună mâna pe carte şi să înveţe că dreptul de proprietate este inviolabil. A fi jurnalist nu îţi permite să intrii pe proprietatea unui om şi să-i încalci dreptul la viaţă privată, dispoziţiile GDPR. Să ataci oamenii în propria lor casă, să filmezi fără acord, să minţi şi să denigrezi o ţară întreagă!

Normal, se umflă orzul în român dacă-i aduci aminte de mândria națională. Doar că am fi mai mândri dacă n-am fi târâți, degeaba, prin noroaie.

AUR la Galați

Tot apropo de scandal, și cum mai câștigă AUR niște ștampile.

George Simion a declarat, în week-end, la Galați, că cei din USR ”sunt poponari”. N-ar fi prima dată când George Simion folosește asemenea expresii. Nu e nicio noutate că are un dinte împotriva comunității.

Unii l-au ignorat. Alții l-au taxat. Iar alții l-au apludat. Mai ales cei care cred că ”poponarii” le fură copiii. Și uite așa, cu câteva cuvinte care nu-și au locul în discursul unui deputat, AUR mai face vreo doi pași în față.

Aidoma Dianei Șoșoacă, ”le spune”. Rostește adevărul. Ne păzește de cei care vor, musai, să fure bogățiile, onoarea și mândria României. În traducere liberă, împotriva celor care ne vor scoși din mentalitatea de Ev Mediu.

Până nu se înțelege că scandalul nu înseamnă nici implicare, nici rezolvări, vom stagna. Ca nație. Cu tot bătutul în piept că ”noi suntem români”. Până la urmă, și bătutul ăla în piept, tot un soi de scandal se cheamă.

Articolul precedentSimonis (PSD), despre buget: „Nu putem să pierdem nicio zi din acest calendar cu chestiuni politice”
Articolul următorCioloș, despre demisia lui Roman: ”L-am demascat”
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.