Sursă foto: 60m.ro
Sursă foto: 60m.ro

Călin Dejeu expune un nou motiv pentru care ministrul Mediului din România nu este doar corupt, ci se folosește de colegul său, Lorand Arpad Fulop, pentru a mușamaliza mai multe probleme semnalate de activiștii de mediu.

Inițiatorul petițiilor Declic a precizat că Lorand Arpad Fulop este președintele Administrației Fondului pentru Mediu, dar și cel care jonglează cu legea pentru a-l proteja și susține pe Tanczos Barna.

Călin Dejeu: ”Am trimis o petiție către Tanczos Barna, i-am cerut să trimită la APM Hunedoara Corpul de Control, să oprească procedura/dezbaterea ilegală care încalcă decizia judecătorească definitivă din dosarul 2451/97/2016 de la Tribunalul Hunedoara (proces câștigat de Bankwatch Romania)”

Tanczos Barna, ca un vajnic protector al corupție din minister ce este, a refuzat să trimită Corpul de Control. Doar a trimis petiția spre mușamalizare, la colegul său Lorand Arpad Fulop, înscăunat la Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Doctorandul în arte teatrale, după ce s-a făcut de râs cu programul Casa Verde Fotovoltaice la șefia Administrației Fondului pentru Mediu, are impresia că se pricepe mai bine la justiție decât Ministerul Justiției! Ministerul Justiției a clarificat ceea ce înțelege și cineva cu 4 clase, că ceva ce nu are voie să existe nu are voie nici să funcționeze”, scrie inițiatorul petiției.

Potrivit autorului, Lorand Arpad Fulop consideră că sentințele definitive ale instanțelor din România sunt facultative. Mai mult, UDMR devine cel mai anti-justiție partid din România.

Nu ne ajungea un ministru al mediului economist, ne lipsea un doctorand în arte teatrale la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, instituție esențială de care depinde chiar și soarta pădurii de vis de la Zamostea!”, se precizează în text.

Petiția pentru demiterea ministrului mediului, Tanczos Barna, poate fi semnată aici

Încurajată de complicitatea lui Tanczos Barna, Georgeta Barabaș a semnat deja decizie de emitere a autorizației de mediu pentru Taia, un râu de munte va fi secat din nou, peste puțin timp.

Autorul a amintit de abuzul din 2013, când Barabaș a emis decizia de încadrare fără evaluarea impactului asupra mediului.

Aceasta este susținută în abuz ”de o altă gașcă aflată la pixul lui Tanczos Barna, consiliul (pseudo)științific al Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina. O gașcă la fel de tupeistă în abuz precum APM Hunedoara”.

Răspunsul consiliului: ”În ceea ce privește edificarea construcției, arătăm că aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în materie, în baza actelor de reglementare emise de autoritățile competente, în urma derulărilor procedurilor legale în vigoare la data depunerii solicitării de aprobare”.

Autorul petiției: ”Este o sfidare la adresa justiției”

Adică să construiești în baza unei decizii a etapei de încadrare anulată de instanță, prin sentință definitivă, pentru că a fost ilegală înseamnă să construiești ”cu respectarea prevederilor legale în materie, în baza actelor de reglementare emise de autoritățile competente, în urma derulării procedurilor legale în vigoare la data depunerii solicitării de aprobare”!! Vă dați seama cam ce cloacă de corupție protejează acest Tanczos Barna??!”, a mai afirmat Dejeu.

Dejeu a mai amintit că Ministerul Mediului a postat, în data de 8 decembrie, un studiu, semnat și de un institut care ține de Apele Române (INHGA), în care se recunoaște că mirohidocentrala construită ilegal pe Taia a impactat negativ semnificativ trei specii din fișa sitului Natura 2000.

Nu este doar o ilegalitate, este o infracțiune, conform OUG 57/2007. Dar cui să-i pese în instituțiile de mediu de infracțiunile de mediu??! Vă rog să semnați petiția pentru demiterea lui Tanczos Barna, ar trebui să aibă milioane de semnături, nu doar 17 mii!”, a precizat biologul.

Articolul precedentMesajul soldaților ruși, după ce au distrus o școală: ”Copii, ne pare rău”
Articolul următorFestivalul VegFest 2022 are loc între 17 și 19 iunie, în București
Jurnalist full-time / Pesimist part-time