Sursa foto: Pixabay

Turiștii care și-au planificat o excursie în această vară și călătoresc cu Ryanair trebuie să țină cont de faptul că biletele de avion se vor scupi cu până la 9%, informează news.ro.

Cu toate acestea, gradul de rezervare va ajunge în luna iunie la aproape 94%, precizează directorul executiv al companiei, Michael O’Leary.

„Și iulie, august și septembrie arată foarte bine, cu factori de încărcare mai mari și, de asemenea, tarife mai mari, care vor crește cu 7-9% față de vara anului 2019”, a spus O’Leary.

De asemenea, directorul Ryanair a mai spus că în vara aceasta se așteaptă ca experiența de călătorie pentru turiști să fie mai bună datorită eliminării problemei privind numărul mic de personal.

În urmă cu două luni, mii de turiști s-au trezit cu vacanțele de Paște anulate din cauza că aeroporturile și companiile aeriene nu au avut suficienți angajați pentru a face față redresării cererii.

Ryanair a cerut ajutorul guvernului irlandez să folosească armata pentru a putea face față întârzierilor.

Cozi și întârzieri pe aeroporturile din Europa

Numărul mare de cereri pentru a zbura cu avionul a dat peste cap aeroporturile din multe orașe importante, iar personalul spaniol de cabină al Ryanair a anunțat că va intra în grevă pentru mai multe zile la sfârșitul lunii iunie.

Reamintim că Autoritatea de Reglementare a Concurenţei din Italia a amendat compania irlandeză cu peste 4 milioane de euro pentru că nu a rambursat banii clienților pentru zborurile care au fost anulate după iunie 2020, în urma restricțiilor impuse din cauza pandemiei de Covid-19.

Autoritățile italiene au catalogat comportamentul companiei ca fiind extrem de incorect prin anularea zborurilor planificate și acordând pasagerilor vouchere, în loc să le restituie banii pe bilete.

De asemenea, compania low-cost EasyJet a fost amendată cu aproape 3 milioane de euro și cea spaniolă, Volotea, cu 1,4 milioane de euro, din aceleași motive.

Citește și articolul: Directorul Ryanair susține că agenți KGB s-au aflat în avionul deturnat

Articolul precedentÎncotro presa românească? Încrederea în știri este în scădere
Articolul următorAutorecenzare cu probleme. Milioane de români au completat greșit chestionarul
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.