Randare parcare supraterană (Primăria Sectorului 5)

Primăria Sectorului 5 a scos la licitație un contract în valoare de aproape 93 de milioane de lei, pentru proiectarea și construirea a trei parcări supraterane: pe Șoșeaua Alexandriei, pe Calea Rahovei, respectiv pe Strada Bârcă. Potrivit administrației locale, acestea vor avea terenuri de sport și zonă verde la ultimul etaj.

Încă de la finalul anului 2020, primarul Cristian Popescu Piedone a luat în calcul construcția acestor parcări supraterane, ca o soluție la problemele ce i-au fost sesizate de cetățeni în periplurile sale „în teren”. Prin acest contract ar urma să se amenajeze peste 700 de noi locuri de parcare.

Una dintre parcări va fi amenajată pe Șoseaua Alexandriei nr. 22-24 și va avea trei etaje (P+3E). Aceasta va avea aproape 500 de locuri de parcare. Valoarea estimată este de 53,3 de milioane de lei. O altă parcare supraterană cu 142 de locuri va fi construită pe Calea Rahovei nr. 327 și va avea două etaje (P+2E), iar cea de-a treia, cu 120 de locuri, va fi amenajată pe Strada Bârcă nr. 2 și va avea două etaje (P+2E). Valoarea acestora din urmă este de 39,5 de milioane de lei. Ofertele pentru licitația publică pot fi depuse până în data de 15 iulie.

Cele trei parcări ar urma să fie finalizate în cel mult 8 luni. Mai mult, parcarea de pe Șoseaua Alexandriei (Strada Mărgeanului) va avea și o piață volantă de peste 700 de metri pătrați.

 „De fiecare dată când ies pe teren, mă întâlnesc cu cetățeni care se plâng că nu au unde să își parcheze mașinile. Știu ca în acest moment locurile de parcare sunt insuficiente pentru numărul mare de autoturisme. Acesta este motivul pentru care am lansat această licitație publică pentru construirea de parcări supraterane în locuri foarte aglomerate din Sectorul 5. Încercăm să venim în sprijinul locuitorilor prin astfel de proiecte, care sunt nevoiți să piardă zilnic minute bune în căutarea unui loc de parcare în zonele în care au domiciliul.”, a precizat Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Primarul Cristian Popescu Piedone vrea să îmbunătățească aspectul Sectorului 5

Articolul precedentInteresul pentru vaccinare, tot mai scăzut. România renunță la peste 4 milioane de doze
Articolul următorBerceanu: „Au oprit intrarea în ţară a aproximativ 200 de tone de deşeuri”