Captură video: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă
Captură video: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat duminică, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei şi a Zilei Familiei Române, că Guvernul va lansa programul Family Start, prin care sunt sprijinite „familiile la început de drum”. Practic vor fi acordate credite garantate de către stat „pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie”. El a precizat că pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei.

Nicolae Ciucă: Ne dorim să oprim declinul demografic

„Familia este locul unde găsim mereu iubire, ajutor la nevoie şi înţelegere. Părinţi şi copii ne bucurăm de o nepreţuită dragoste, prin oricât de multe greutăţi am trece. (…) Respect familiile din România şi le asigur de tot sprijinul. Guvernul României şi-a asumat, încă din prima zi a acestui mandat, sprijinirea oamenilor în nevoie, a familiilor vulnerabile şi nu numai.

Pentru prima dată în istoria României, Guvernul are un minister dedicat familiei. Rolul acestei instituţii este să găsească soluţiile cele mai bune pentru copii, tineri şi familii la un loc. Împreună cu toate celelalte ministere avem proiecte de mare ajutor mai ales în aceste momente dificile prin care trece ţara noastră. Am anunţat deja două proiecte dedicate familiilor în pachetul “Sprijin pentru România”. Decontăm procedurile de fertilizare în vitro pentru familiile care nu pot avea copii, din motive medicale, şi ne dorim să oprim declinul demografic. Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în şedinţă de Guvern”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Guvernul României lucrează la proiectul de Lege pentru prevenirea separării copilului de familie şi la implementarea programelor asumate în Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă, peste 50 de milioane de euro fiind la dispoziţie pentru crearea cadrului legislativ şi construirea unei reţele de 150 de centre de zi pentru copiii vulnerabili, a mai spus Nicolae Ciucă.

Ministrul Dezvoltării: Nu trebuie să ne fie teamă de descentralizare

Articolul precedentTrei bărbați au furat un seif cu 500.000 de lei
Articolul următorVlad Popescu Piedone, anunț la mitingul de susținere al fostului primar Piedone: Voi candida la Primăria Sectorului 5. Voi face imposibilul posibil și voi duce proiectele tatălui meu mai departe