„Un fleac! I-am ciuruit”, spune Diana Șoșoacă într-o postare pe pagina sa de Facebook, atașând un clip YouTube făcut special pentru ea de fanii sau „subordonații” săi, în care se vorbește despre cum senatoarea „l-ar fi învins” pe Raed Arafat, sugerând că noile relaxări i s-ar datora întru totul.
Diana Șoșoacă, veșnic nemulțumită
Și cum Diana Șoșoacă n-ar fi Diana Șoșoacă dacă s-ar liniști brusc, un comentariu al unui susținător al acesteia pune paie pe foc și o reactivează pe aceasta. „Vi se pregătește ceva rău, de aceea încearcă să reducă restricțiile, să vă liniștească, dar…”, îi scrie fanul. „Știu”, răspunde Șoșoacă, încercând, din nou, să sugereze că toată planeta se învârte în jurul „domniei sale”.
Etapele relaxării: prima zi fără mască și oră de intrat în casă (DOCUMENT)
Astfel, tragem concluzia firească că relaxarea dispusă de autorități i-ar fi dat un soi de șah mat „Vadimului feminin” al țării, odată cu noile dispoziții nemaiavând cu cine și de ce să se certe.
Cu alte cuvinte, Guvernul pare să-i fi luat „pâinea de la gură” senatoarei care, în urmă cu câteva săptămâni, se autointitula „terorist”, purtând chiar un tricou care să certifice, în mod ironic, noua titulatură.
Marele noroc al senatoarei este că masca este încă obligatorie în spațiile publice închise, așadar poate continua liniștită cearta în Parlament, acolo unde este încă nevoită să poarte „botnița”.
„Vi se pregătește ceva rău”
Încă un scandal „marca Șoșoacă”: „Chiar nu vă e ruşine? Cum vă permiteți?”
Veșnic luptător împotriva „psihozei Covid”, Lazarus ajunge la spital, infectat
Fără nicio legătură cu Diana Șoșoacă, în cursul zilei de ieri, premierul Florin Cîțu a dispus, în mod oficial, cu aprobarea CNSU, adoptarea unei prima etape de relaxare, astfel că, începând de astăzi, românii nu vor mai fi obligați să poarte mască în spațiile publice deschise, cu excepția târgurilor, a piețelor, bâlciurilor și a altor aglomerări organizate (stații de autobuz, spre exemplu). Masca rămâne obligatorie în spațiile publice închise. De asemenea, tot ieri s-a anunțat eliminarea restricțiilor de noapte.
Întregul document poate fi descărcat și consultat aici.