Cu scuzele de rigoare pentru numele de Ilie, dar profetul ploilor Ilie Dan Barna a salvat poporul cu o ploaie de gafe.
În continuare, tot respectul pentru dedicațiunea de care dă dovadă pentru a aduce un partid, aproape necunoscut acum 4 ani, în cea mai mare alianță politică de la `90 încoace.
Dar. Ilie Dan Barna nu are stofă de politician. Costumele atent aranjate, alura calmă și vocabularul elevat nu te transformă, peste noapte, din elevul eminent, în rechin politic.
Nu poți să-ți subțiezi vocea la tribuna Parlamentului pentru a-ți sublinia punctul de vedere. Nu când în Parlament te așteaptă alții, hârșâiți de ani de zile, cu ”huo”-urile de rigoare.
Nu poți veni, cu impresii de copil de pension, să faci ordine și disciplină. Și, mai ales, nu-ți poți așeza atent ochelarii, când trec pe lângă tine legi pe care te-ai angajat să le aprobi.
Meme pe Facebook
Dan Barna e memabil. Ăsta nu ar fi un defect, dacă te-ar chema Vadim Tudor. Ba da, retractez. Dacă ești memabil, îți pierzi din încrederea publicului. Dacă tot internetul îți știe figura prin prisma unei poze la care râd câteva mii de persoane, nu mai poți susține și trece legi în Parlament.
O să spui că și Dragnea a fost memat. Corect. Și uite unde e, acum, Dragnea.
În rest? Vadim. Dăncilă. Și Trump. Bine, și Putin. Dar de Putin nu ne luăm. Cu toții avem ferestre prin apropiere.
În 2019, Dan Barna împarte caserole cu mâncare, la secțiile de votare. Bravo lui! Era de așteptat să facă act de prezență, mai ales când cei cărora le duce mâncare îi susțin candidatura la președinție. Plus pentru el: a apărut de mână cu soția, imagine iconică pentru familia tradițională. Mâncare + soție + imagine impecabilă nu e întodeauna egal și cu succes. Dacă doar cu asta încerci să convingi un electorat plictisit și dezamăgit, nu înseamnă că ai stofă de președinte; ești un idealist frumos îmbrăcat, și atât.
Dan Barna compară Roma cu Ploieștiul
Spuneam că are alură de copil de pension? Spuneam! Dar, la pension, ca în orice altă școală, nu înseamnă că suntem cu toții elevi eminenți. Mai ales la geografie.
”În Italia trăiesc 1 milion de români, 200.000 numai în Roma, un oraș de mărimea Ploieștiului.”
Și eu încurc Ploieștiul cu Piteștiul, și nu știu exact care gară urmează după care, de la Galați la București. Doar că eu nu țin discursuri publice, cu capital politic. Bine, nici nu mă cheamă Dan, dar asta e mai puțin important.
Dan Barna, fondurile europene și corupția
Zilele trecute, într-un frumos avânt de promovare a fondurilor europe, în timp ce explica cu patos de ce trebuie să le atragem și ce lucruri mărețe putem face cu ele, Barna a eliberat și-un porumbel:
”Nu vorbesc de corupție, de porcării. Alea au rolul lor, sunt marginale în realitate. Nu e o problemă. Problema este să poți să absorbi acești bani.”
Deci corupția nu e o problemă. E o porcărie marginală. Știm că există, ne-am obișnuit cu ea, e ca vecinul ăla enervant, violent și gălăgios pe care nu-l poți da afară din bloc. Și, chiar dacă știi că s-ar putea să-ți fure din casă, tu-ți scoți toți banii și-i ții la saltea. N-ai ce-i face, chiar dacă o să ți-i fure. Important e să-i ai.
”Prefă-te că muncești”
Preferata mea, rămâne, până la urmă, aia cu pianul. Susțin cu tărie ”Fără penali”. Eu chiar cred într-o Românie fără hoție. Dar când l-am văzut pe Dan Barna tastând grațios în aer, foarte preocupat și întrerupt subit de camera aia, care l-a luat prin surprindere, mai că mi-am pierdut încrederea că ar putea exista și oameni reali.
Nu poți susține ”fără hoție” și tu să te faci că tastezi. E un afront adus oamenilor care tastează, în fiecare zi, fie și numai pentru a scrie articole ironice despre tine.
Știu. Dan Barna a spus că reprezintă tot ceea ce speram noi, cei crescuți cumva prin preajma Revoluției, să avem de la politicieni. Teoria e foarte frumoasă. Susțin și aplaud teoria. Doar că, în spatele fiecărei teorii, stă un om care ar trebui să o susțină. Un om cu voce, care să nu se dezică prin gesturi minuscule de ea.
Îmi place Dan Barna. E memabil. Doar că oamenii memabili nu pot nici susține, nici duce mai departe un program politic.
E ca și cum i-aș încredința cardul de credit nepotului meu de 12 ani, pentru că e politicos, se îmbracă frumos, are grijă de animale și știe și cuvinte mari din dicționar.
