PSD afirmă că își respectă promisiunea de a construi un mecanism fiscal-bugetar care să susțină orice companie ce produce în România și își plătește onest atât angajații, cât și taxele către stat.
Potrivit unui comunicat de presă, social democrații au anunțat faptul că vor menține facilitățile fiscale pentru zonele strategice ale economiei, precum construcțiile și IT-ul, unde, în octombrie, Vîlceanu (ministrul al Finanțelor la acea vreme) își dorea eliminarea acestor scutiri, respectiv introducrea de scheme de ajutor pentri IMM-uri și companiile mari.
„Ținta acestor măsuri este în mod special susținerea produselor cu valoare adăugată ridicată, care aduc venituri mai mari companiilor locale, implicit și mai mulți bani la buget.
În egală măsură însă, PSD va lua măsuri pentru protejarea milioanelor de români salariați de la stat sau privat, mai ales pe cei aflați în zona salariului minim, astfel încât angajatorii să le plătească la zi contribuțiile sociale pentru pensii si sănătate. Toate restanțele de acest tip trebuie reglate rapid, iar salariații să aibă garanția că pot beneficia de servicii medicale și că toate contribuțiile aferente pensiei sunt achitate la zi”, se arată în comunicatul social democraților.
Totodată, PSD susține că va acționa pentru a pune în aplicare reformele asumate de România pentru a primi fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Social democrații nu au ezitat să aducă și acuze la adresa guvernului anterior, care prin Ministerul Fondurilor Europene (Cristian Ghinea, USR) „a introdus în PNRR condiții nefericite precum scăderea pragului de impozitare la microîntreprinderi sau creșterea impozitelor locale”, mai mult, „cele câteva simulări făcute de guvernul anterior, pe care miniștrii PSD le-au găsit la preluarea mandatului, sunt rupte total de realitate atât în privința valorii plafonului de impozitare pentru microîntreprinderi, cât și a cuantumului de majorare a taxelor locale”, au mai transmis reprezentanții PSD.
Acestea sunt motivele pentru care PSD consideră că astfel de măsuri trebuie să fie suportabile atât pentru populație, cât și pentru IMM-uri, deci trebuie însoțite de compensări sau deductibilități, astfel încât impactul lor să fie atenuat.
„Scăderea TVA-ului la 5% pentru prima locuință până la valoarea de 140.000 de euro sau aceeași cotă redusă de TVA pentru energia termică, în perioada iernii, pentru populație, școli și spitale sunt genul de măsuri pe care nu vom ezita să le luăm în continuare pentru a ajuta atât familiile tineri cu copii, cât și pe pensionari sau pe angajați cu venituri mici. PSD va livra măsuri pentru a crește colectarea veniturilor la buget și a lupta contra evaziunii”, se mai arată în comunicatul PSD. Mai mult, social democrații susțin că s-au inspirat din exemplele de succes ale altor țări UE.
„PSD consideră că este nevoie de mai multă solidaritate în societatea românească între cei cu venituri mari și cei care muncesc din greu, astfel încât să creștem clasa de mijloc și să asigurăm un trai decent pentru cât mai mulți cetățeni”, se mai precizează în comunicatul social democraților.