Becurile din instituțiile publice din România, schimbate pentru economisirea energiei

Anunțul a fost făcut de către ministrul Virgil Popescu .

 Executivul intenționează să schimbe „corpurile de iluminat care nu sunt eficiente” cu unele care sunt în instituții publice., a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu. Ministrul a precizat că acest lucru este în conformitate cu propunerile Comisiei Europene de reducere a consumului de curent electric, potrivit digi24.ro.

Premierul Nicolae Ciucă a cerut ca măsurile să fie prezentate de fiecare minister „peste două săptămâni”, fiind practic „un exemplu în ceea ce privește reducerea risipei”.

 Comisia Europeană propune reducerea consumului de curent electric la orele de vârf

Potrivit ministrului Energiei, Comisia Europeană a venit cu propunerea de a exista obligatoriu, în perioada orelor de vârf de consum cu prețuri foarte mari, posibilitatea de reducere a consumului energiei electrice, discutându-se cum se poate realiza tenic acest lucru la nivelul fiecărei țări, membre a Uniunii Europene.

„.La noi în România cred că avem o marjă de manevră mult mai mare decât celelalte state. Cred că în continuare atât în zona casnică cât și non-casnică, instituții publice cred că e loc, de exemplu, de schimbarea corpurilor de iluminat care nu sunt eficiente cu corpuri eficiente de iluminat, ceea ce e posibil că în celelate state membre acest lucru să fi făcut deja”, a afirmat Virgil Popescu.

Premierul Nicolae Ciucă, solicitare către fiecare minister

 


Premieril Nicolae Ciucă: a solicitat fiecărui minister să prezinte măsurile care vor fi luate, în cadrul ședinței de Guvern care va avea loc peste două săptămâni. „Vă rog aă aceste posibilități să se concretizeze în măsuri la nivelul fiecărui minister, care să fie prezentate la ședinta de Guvern de peste două săptămâni. Veau să avem o prezentare a acestui plan la nivelul Guvernului și fiecare minister să-și ia măsuri astfel încât să putem să fim un exemplu în ceea ce privește reducerea risipei la nivelul instituțiilor statului”, a subliniat premierul.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că, în contextul crizei energetice de pe piața europeană, „reducerea cererii de energie la ore de vârf va face ca stocurile să dureze mai mult și va aduce prețurile în jos”. Comisia Europeană va elabora un plan de măsuri privitoare la plafonarea profiturilor companiilor energetice şi direcţionarea banilor spre consumatori. Potrivit documentului consultat de Bloomberg, țările membre ar trebui să își reducă consumul net lunar de electricitate cu cel puţin 10% şi cu 5% în orele de vârf.

Turnul Eiffel din Paris, iluminat mai puține ore pentru economisirea energiei








Articolul precedentOrganizația „Salvați Copiii România”, reacție dură față de eliminarea bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural
Articolul următorInvestițiile desfășurate de societatea RAJA SA prin Programul Operațional Infrastructura Mare