David Popovici și-a îndeplinit visul de a deveni cel mai rapid înotător din istorie, reușind un nou record mondial la proba de 100 de metri desfășurată la campionatele europene de la Roma, potrivit ziarecom. David Popovici a încheiat proba cu timpul de 46.86, care este record mondial, record european, record mondial de juniori, record european de juniori şi record al competiţiei.
Mesajul emoționant al lui David Popovici
După câștigarea probei, David Popivici a postat pe pagina de Facebook următorul mesaj motivațional: „Success comes from knowing that you did your best to become the best that you are capable of becoming”
David Popovici a dezvăluit secretul performanțelor sale în podcastul Fair-play, filmat înaintea campionatelor europene de la Roma. El a mărturisit că a fost sprijinit necondiționat de către părinții săi, de profesori și de prieteni care au înțeles cât de important este pentru el sportul.
Care este secretul succesului înotătorului de 17 ani
„Totul a început născându-mă cu ceva potențial pentru înot. După care ai mei fiind super atenți la aspectul ăsta de sport. Ai mei care m-au susținut și orice am avut nevoie mi-au oferit. Am avut întodeaua profesori care m-au înțeles, prieteni care nu s-au ofticat prea tare, care au înțeles că nu am timp să ies. Mi-am dat seama în ultima vreme că totul se rezumă la o singură întrebare: Cât de tare îți dorești? Dacă își dorești ceva extraordinar de tare vei reuși.
Eu îmi doresc extraordinar de tare să fiu cel mai rapid din istorie și pun cărămidă lângă cărămidă. Lucrul care te diferențiază cel mai mult este cui îi este mai foame, e animalic așa un pic”, a povestit David Popovici.
David Popovici a explicat și strategia pe care o folosește dar și despre cum îi domină din punct de vedere mental pe ceilalți concurenți, oferind exemplul campionatelor mondiale de la Budapesta. „Înainte de finala de la 200 de metri singurul gând pe care îl aveam în legătură cu adversarii mei era cât de frică le e de mine. Știam ce e în capul lor, știam că se gândesc că vine un puști de 17 ani și le e puțin frică și cumva mă hrăneam cu acest gând. Îmi făcea plăcere să știu nu numai că o să-i bat, dar o să-i bat la fundul gol”, a povestit David Popovici.