Zeci de bancnote de 100 și 50 de euro au fost descoperite de polițiștii de combatere a criminalității din Botoșani.
Potrivit comunicatului postat de reprezentanții Poliției Române, banii erau falși și au fost confiscați de la un tânăr de 20 de ani.
Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani a pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de punere în circulație de monedă străină și înșelăciune
”În acest caz, 3 tineri sunt bănuiți că ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice. Atenție la ce bani primiți și unde faceți schimburi valutare!”, au scris polițiștii pe contul de Facebook.
Din cercetări a reieșit că, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, din județul Botoșani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice, mai multor persoane din județul Botoșani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și telefoane mobile
Totodată, polițiștii au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 și 50 de euro, precum și 9 telefoane mobile.