La ceva mai mult de o săptămână de la prăbușirea cascadei Bigăr, un al „obiectiv turistic” natural este în atenția publicului. Unul dintre turnurile Ocolașului Mare din masivului Ceahlău a căzut, din cauze naturale. Stânca uriașă cântărind câteva sute de tone a traversat poteca turistică ce leagă Ocolașul Mic de Cabana Dochia.
Potrivit Salvamont Neamț, din fericire, pe traseu nu erau grupuri de turiști. De altfel, o echipă din „cadrul compartimentului prevenire împreună cu specialistul nostru în geologie s-au deplasat în zonă pentru a efectua o evaluare a factorului de risc având în vedere că zona este traversata de o potecă turistică deosebit de frecventata în sezonul de vară”, au transmis salvamontiștii.
Concluzia acestora este că „prăbușirea turnului se datorează eroziunii în urma procesului îndelungat de îngheț/dezgheț acesta erodând liantul care susținea blocurile de calcar. În partea superioară s-a observat și o urmă a unei descărcări electrice de proporție mare care este posibil să fi cret vibrațiile care a declanșat dizlocarea”, a mai precizat Salvamont Neamț.
Bucățile de stâncă au traversat poteca turistică, nu au blocat-o, însă există un potențial risc ca resturile de dimensiuni destul de mari și care au rămas într-un echilibru precar, să recidiveze.
Salvamont avertizează, turiștii ar trebui să fie cei responsabili
Întrebat la Digi 24 dacă se poate remedia cumva situația, șeful Salvamont Neamț, Raul Papalicef a precizat că în acest moment România nu dispune de tehnologia necesară pentru îndepătarea pericolului, în totalitate, fără distrugerea mediului ambient. „Singura posibilitate la ora actuală este să instalezi plăcuțe avertizoare, să delimitezi foarte bine zona, să închizi traseul turistic. Nu-mi permit să spun că zona la ora actuală este sigură sau că va fi. Cert este că pe perioada iernii, când aceste prăbușiri din cauza fenomenului de îngheț-dezgheț se intensifică traseul va fi 100% închis”, a spus Papalicef.
Acest a precizat că a fost făcută deja o informare către Departamentul pentru Situații de Urgență, urmând ca în cel mai sscurt timp să fie luată „o decizie unanimă vizavi de situația din această zonă.”