Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, cu ocazia Zilei Naționale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, că între 14-15 mai 1948 a avut loc cel mai mare val de arestări politicile din istoria României.
În acea vreme, regimul comunist a arestat mii de tineri, intelectuali și oameni ai bisericii deoarece au îndrăznit să se opună regimului.
„Au urmat decenii de comunism în care alte milioane de români au simțit opresiunea dictaturii, supuși unor încălcări grave ale libertăților fundamentale sau care au pierit în închisori și lagăre de muncă forțată”, a spus Ciucă.
„Marcăm astăzi Ziua Națională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste cu gândul că destinul democratic al României la care ei au visat, a devenit realitate”
De asemenea, prim-ministrul României a mai precizat că cel mai frumos omagiu pe care îl putem aduce exemplului celor care s-au sacrificat pentru libertate, luptând împotriva dictaturii, „este să le păstrăm vie amintirea și să nu uităm că sacrificiul lor este la temelia parcursului nostru liber și democratic.”
Totodată, acesta a menționat că suntem datori să consolidăm democrația pentru generațiile următoare.
Reamintim că astăzi, 14 mai, se celebrează Ziua națională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, în amintirea evenimentelor ce au avut loc în 1948, când au fost arestați mii de tineri, oameni ai bisericii și intelectuali pentru că au avut curajul să se ridice împotriva regimului comunist.
Această zi a fost instituită în urmă cu cinci ani, inițiativa aparținând unui grup de 34 de parlamentari PNL, PSD și UDMR, minorități și neafiliați.
Printre persoanele care au ajuns în temnițe se numără Arsenie Boca, Nicolae Steinhardt, părintele Dumitru Stăniloae, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, avocatul şi politicianul Aurelian Bentoiu, politicianul Iuliu Maniu și mulți alți tineri.
Printre cel mai cunoscut memorial al victimelor comunismului este cel de la Sighet, inițiat de poeta Ana Blandiana. Memorialul are drept scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în special a celui român, ”cărora timp de jumătate de secol le-a fost indusă în conştiinţă o istorie falsă”.
Citește și articolul: EXCLUSIV. Leontin Iuhas: „ Am înființat Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România”