Vaccinat cu trei doze, Ludovic Orban s-a aflat și el pe statisticile CNSU în raportarea cazurilor de Covid de săptămâna trecută. Acesta susține că timp de doi ani de zile, de la începutul pandemiei, a reuțit să se ferească de Covid, însă pe 5 ianuarie testul PCR a fost pozitiv, motiv pentru care în această perioadă a fost absent din spațiul public.
„M-am îmbolnavit deşi sunt vaccinat şi cu doza a treia, administrată în octombrie 2021 şi respect regulile de protecţie sanitară. Cel mai probabil, am fost infectat cu omicron. Nu am avut o formă gravă. Simptomele (febră, tuse uscată, dureri de cap, dureri musculare, iritaţia căilor respiratorii ) s-au manifestat timp de 2, 3 zile”, a scris Orban pe contul său de Facebook.
De asemenea, acesta a ținut să sublinieze că a văzut direct „acțiunea instituțiilor implicate”, atât cele din Capitală, cât și cele din teritoriu, fiind sunat chiar de DSP Prahova, ca urmare a anchetei epidemiologice, în care a indicat „ca loc posibil de infectare” o localitate din Preahova unde și-a petrecut Revelionul. Ba chiar a fost vizitat și de poliție, de două ori, fiind verificat dacă respectă izolarea. „De astăzi, mi-am reluat activitatea obişnuită şi sunt la fel de dedicat ca şi până acum reprezentării în Parlament a cetăţenilor români”, a mai scris Ludovic Orban.
În același timp, fostul lider al PNL a transmis și câteva recomandări și solicitări, atât cetățenilor de rând, cu privire la vaccinare și respectarea măsurilor de protecție, cât și la adresa coaliției de guvernare, căreia i-a solicitat „să renunțe complet la ideea Certificatului Verde”. De altfel, și cu alte ocazii, Orban a afirmat că nu susține certificatul verde, în forma în care se află proiectul de lege în Parlament, ba mai mult, că nici nu va vota așa ceva.
„Asta cu certificatul verde, nici nu ştiu, a apărut de la nivel european în primă fază, deşi nu este adevărat, aşa cum susţin mulţi, că ne impune Comisia Europeană. Ăla este un certificat de circulaţie internaţională, dar nu este un certificat prin care să restrângi dreptul la muncă, dreptul la cultură, dreptul la educaţie, dreptul la protecţie socială. După aia, n-ai o justificare”, a explicat el, la Realitatea Plus, în luna decembrie. Potrivit lui Orban, ar fi vorba despre o „discriminare” între vaccinaţi anti-Covid şi nevaccinaţi.
În forma inițială, certificatul verde a fost conceput pentru facilitarea circulației transfrontaliere, apoi s-a dezvoltat în toate țările ca un certificat care înlesnește circulația și în interiorul țărilor.