Aleșii României – Costel Fotea, președintele CJ Galați. Stăpânul unui județ mort

Costel Fotea se află la al doilea mandat și a reușit să-l detroneze la capitolul popularitate pe mult mai tânărul său coleg social democrat, primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu

Costel Fotea – stăpânul județului, campionul proiectelor.

Galațiul e acel oraș din estul României, de la margine de Moldovă, care ar fi putut să fie unul dintre cele mai frumoase, bogate și populate orașe din România, însă nu a fost să fie. Ceva, pe drum, s-a pierdut. Același lucru se poate spune și despre județul cu același nume, unde sărăcia și bogăția sunt vecine de gard. Iar atunci când traiul decent al plătitorilor de taxe este pus sub semnul întrebării, ne uităm, din instinct, către primari, către consilieri și către președinții de consilii județene. Așadar, ne vom îndrepta toată atenția către Costel Fotea, social democratul președinte al Consiliului Județean Galați, aflat la al doilea mandat.

Ce a făcut Costel Fotea în primul său de mandat de președinte al Consiliului Județean Galați?

A făcut dar… mai vedem”

1. Centura ocolitoare a Galațiului

Pe la începutul anului 2019, Consiliul Județean Galați promitea un proiect așa cum nu a mai văzut Galațiul. De menționat că drumul de centură n-a arătat niciodată ca o centură, semănând, mai de grabă, cu o șosea intermunicipală mai de Doamne-Ajută. Pe acolo trec tiruri, pe acolo trec și căruțe trase de cai. Tot pe acolo trec și gălățenii în drumul lor spre partea cealaltă a orașului – fie cu mașina, fie pe jos, pe marginea drumului fără trotuar.

Proiect în derulare, cu valoare estimată de 30 milioane de euro, finanțat parțial din fonduri europene

Centura ocolitoare Galați – imagine Ovidiu Amălinei

Costel Fotea se angaja, la momentul respectiv (2019), să rezolve această problemă spinoasă: centura, girând, laolată cu Primăria Municipiului Galați, pentru moderizarea infrastructurii rutiere. Miza? Una colosală: dezvoltarea economiei gălățene, se declara.

Prevederile proiectului:

  • Reabilitarea trotuarelor, realizarea rampelor de acces a persoanelor cu dizabilități;
  • Realizarea unei piste pentru bicicliști pe tot tronsonul I și tronsonul II;
  • Amenajarea accesului la proprietăți în limita de proprietate a drumului;
  • Ridicarea la cota drumurilor a gurilor căminelor de canalizare, apă, gaze etc.;
  • Lucrări de siguranța circulației.

„Galațiul suferă, într-adevăr, la partea de infrastructură, iar legat de această variantă ocolitoare am avut un număr foarte mare de solicitări de modernizare. O soluție am reușit să găsim în urma consultărilor pe care le-am avut cu primarul Ionuț Pucheanu, cu city-managerul Marius Humelniucu, cu specialiștii din Direcțiile de Dezvoltare. Inițial, a încercat municipalitatea să găsească o sursă de finanțare pentru acest proiect, pentru că era drum municipal. Dar până la urmă am găsit această axă de finanțare, pe Apelul SUERD din POR, unde doar CJ-urile erau eligibile, pe drumuri județene. Și atunci ne-am gândit să transformăm drumul municipal în drum județean și să se implice și CJ Galați în modernizarea acestei artere importante, până la urmă, pentru întreg județul.”, spunea, în 2019, președintele Consiliului Județean Galați, pentru PressHub.

Suntem în 2021, Fotea este la al doilea mandat, iar lucrările la centura Galațiului sunt și ele încă în lucru.

„La început am fost puțin sceptic cu privire la șansele noastre de reușită, dar din fericire parteneriatul dintre CJ Galați și CL Galați a mers foarte bine.”, spunea Fotea, în același set de declarații.

Au început lucrările la centura din Galați. Data la care va fi finalizată

Potrivit Mediafax, lucrările începute în aprilie 2020 ar urma să fie finalizate în 24 de luni, astfel că am putea să ne așteptăm ca în aprilie 2022 să fim martorii aducerii Galațiului din trecut, în prezent. Am putea.

2. Muzeul de Arte Vizuale din Galați

Randare Muzeu

Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați a format, de la înființare, un număr impresionant de artiști plastici care, din păcate, nu au avut niciodată parte de un loc demn unde să poată să-și expună lucrările, Muzeul de Arte Vizuale gălățean avându-și sediul la parterul unui bloc, după ce fostul sediu a fost retrocedat către Arhiepiscopia Dunării de Jos, cea care l-a transformat, ulterior, în muzeu destinat artefactelor religioase.

În consecință, Consiliul Județean Galați a dispus, prin bani proprii, construirea de la zero unui nou muzeu care să găzduiască operele de artă ale pictorilor, graficienilor, fotografilor, ori sculptorilor gălățeni, și nu numai.

Noua construcție se va afla în Parcul Rizer din Galați și, potrivit declarațiilor, a costat „aproximativ” cinci milioane de euro. Cu un aspect futurist, dar ancorat în trecut, unul care amintește de stilul arhitectural „Space Age”, la mare modă în anii ’60, noul muzeul de artă ar trebui hrănească măcar „foamea” de cultură a gălățenilor, privați de mult prea multe, în ultimii 30 ani.

Se lucrează intens la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală, astfel încât la începutul acestei veri clădirea să fie gata la roşu. Se montează ultimii stâlpi circulari la structura metalică a amfiteatrului, se toarnă beton şi se lucrează la partea de fier beton pentru ultimul etaj al corpului de clădire dinspre strada Traian (de la intrarea în noul muzeu). Sunt aproximativ 30 de muncitori pe şantier, iar de săptamâna viitoare numărul lor va creşte. În perioada următoare va fi finalizată partea de structură metalică, astfel încât să înceapă lucrările şi la pereţii amfiteatrului. Este o lucrare de aproximativ cinci milioane de euro, bani din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. La finalul lucrărilor, Galaţiul va avea cel mai modern sediu al unui muzeu de artă din România”, declara pentru pentru Viața Liberă, Fotea.

Să sperăm doar că atunci când se va organiza recepția noului muzeu de artă gălățean, vor mai exista locuitori în oraș, întrucât Galațiul suferă, de ani buni, de depopulare.

3. Reabilitări de DN-uri și DJ-uri

„Am depăşit judeţe mari la capitolul proiecte deja semnate”

În 2018, Costel Fotea declara într-un interviu că proiectele în vederea obținerii fondurilor europene, depuse pentru infrastructură de către Consiliul Județean Galați, s-ar fi învârtit în jurul sumei de 140-150 de milioane de euro, investițiile totale în mandatul său având o valoare de 550 de milioane de euro, conform estimărilor inițiale. „Fără falsă modestie”, Fotea adăuga faptul că județul Galați ar fi depăşit judeţe mari la capitolul proiecte deja semnate.

„Modernizarea DJ 242 (care face legătura între Folteşti, Măstăcani, Fârţăneşti-Târgu Bujor, Vârlezi, Litera M, DN 24), DJ 251 – Smârdan – Schela – Slobozia Conachi şi apoi de la Cudalbi – Valea Mărului – Matca – Tecuci, DJ 252 – Movileni – Cosmeşti – Nicoreşti. Pentru aceste drumuri avem deja contractele semnate. Mai avem proiecte depuse şi declarate eligibile pentru DJ 255 – Pechea – Rediu – Suhurlui – Cuca – Fârţăneşti – Măstăcani – Vlădeşti, pentru DJ 251A – DN 24 – Drăguşeni – Blânzi spre Corod, DJ 254 Iveşti – Călmăţui – intersecţia de la Costache Negri, DJ 242A – Rădeşti – Cruceanu – Bereşti – Bereşti Meria – Cavadineşti – Găneşti, centura Galaţiului – cu o valoare eligibilă de 30 de milioane de euro (restul, până la 40 de milioane de euro, reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean şi a Consiliului Local) şi DJ 242D – Rogojeni – Suceveni – Băneasa, pe care îl vom depune pe 26 ianuarie. Acestea sunt proiectele cu finanţare europeană. Mai sunt şi proiecte cu finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, care vizează DJ 242B – Târgu Bujor – Moscu – Balinteşti – Bereşti şi intrarea în Tecuci. Bineînţeles, în afară de acestea, au fost executate lucrări, în 2017, din bugetul propriu, pe 22 de km de drum, iar în 2018 vom mai moderniza şi reabilita 10 km de drum.”, declara Costel Fotea într-un interviu de la începutul anului 2018, acordat redactorilor Viața Liberă.

Într-o proporție destul de mare, social democratul s-a ținut de cuvânt, proiectele de reabilitate rutieră fiind ori în derulare, ori chiar finalizate.

4. Spitalul Județean „Sfântul Apostol Andrei”, din Galați

Randare heliport – Spitalul Județean Galați

Printre modificările ce urmează să fie operate la Spitalul Județean din Galați, potrivit informațiilor, vorbim despre: înlocuirea lifturilor vechi (12 bucăți), modernizarea sistemului de conducte de apă caldă și căldură și schimbarea ferestrelor.

Sălile de operație ar beneficia, la rândul lor, de echipamente de ultimă generație pentru tratarea aerului viciat. Și poate cel mai important aspect, se mizează pe producerea de energie din surse regenerabile, pentru a veni în sprijinul mediului înconjurător.

Pe lângă faptul că oferă o imagine nouă clădirilor spitalului, noua fațadă are rolul de a eficientiza consumul de energie. Se folosesc materiale izolatoare şi sisteme care să permită circulaţia aerului doar din interior în exterior. Apoi, se utilizează plăci compozit, care permit un transfer eficient de energie și sunt foarte rezistente. Aproximativ 40% din faţada spitalului a fost deja schimbată, inclusiv la o parte din Ambulatoriul de Specialitate. În plus, am finalizat şi izolaţia acoperişului, acolo unde s-au folosit trei tipuri de materiale izolatoare şi două tipuri de membrane. Ambele lucrări sunt realizate cu bani europeni”, anunța, în decembrie pe Facebook, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Cu una dintre fațadele principale deja reabilitată, în cadrul Spitalului Județean „Sfântul Apostol Andrei”, din Galați, consiliul are în vedere, de asemenea, construirea unui heliport care să deservească SMURD, cât și alte 150 de locuri de parcare, destinate atât cadrelor medicale, cât și vizitatorilor.

Concluzia celor mai importante proiecte ale lui Fotea? De idei nu duce lipsă, sacul de bani l-a descoperit, rămâne de văzut dacă a descoperit și elixirul antidegradare al proiectelor sale trecute de recepție.

Spitalul Județean din Galați se împrietenește cu mediul cu ajutorul fondurilor europene

Declarație de avere controversată – 90.000 de euro fără explicații

Atunci când nu se află pe teren, Costel Fotea pare să ducă o viață financiară dublă, în declarația de avere nefiind în stare să explice suma de 90.000 de euro, folosită la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Mai exact, Fotea ar fi adus de acasă acești bani pentru a fi folosiți în scopul propriei promovări electorale, suplimentar sumei alocate de PSD.

În urma unui calcul matematic, salariul său (aproximativ 2000 euro, în urma ultimei majorări), adunat cu cel al soției (bugetar, de asemenea) n-ar putea să producă o astfel de economie nici dacă soții Fotea ar mânca zacuscă cu pâine dimineața, la prânz și seara.

În plus, există și datorii:

  1. 40.000 de euro tot la Banca Italo Romena
  2. 30.000 de euro la Banca Italo Romena
  3. 61.000 de lei la BCR
  4. 50.000 de lei la BCR

Suma de 90.000 nu apare în nicio declarație de avere anterioară.

Relația cu primarul Municipiului Galați

Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i Ionuț Pucheanu

Ionuț Pucheanu și Costel Fotea

La un moment dat, în Galați, circula o știre pe surse potrivit căreia tânărul edil Ionuț Pucheanu ar suferi de invidie cronică la adresa colegului de partid Costel Fotea, întrucât acesta ar avea obiceiul să fure lumina reflectoarelor de fiecare dată când cei doi se află într-o încăpere împreună, trecându-l pe Pucheanu într-un con de umbră. Astfel că, de-a lungul timpului, orgoliile și-ar fi spus cuvântul, dând naștere unor mici conflicte băgate sub preș de partid, de dragul păstrării imaginii armonioase. Zvonurile nu au fost confirmate niciodată. Ceea ce este, însă confirmat este că Ionuț Pucheanu are, într-adevăr, motive să se teamă, întrucât popularitatea lui Costel Fotea o depășește cu mult pe a sa. Norocul primarului este că Fotea stă bine acolo unde, în fruntea CJ-ului și nu pare să-și dorească fotoliul de edil al orașului.

Aleșii României: Emil Boc, primarul Clujului

Pardoxul gălățean: toată lumea se plânge de PSD, însă toată lumea votează cu PSD

Costel Fotea este președintele Consiliului Județean Galați, aflat, în acest moment, la al doilea mandat, pe care l-a obținut cu 97.109 voturi, după ce l-a făcut knock-out la urne pe liberalul George Stângă (57.375 voturi) la ultimele alegeri locale. Stângă a încercat să-i tragă, fără succes, preșul de sub pantofi social democratului cu un mandat la activ. Cu peste jumătate din voturile exprimate în favoarea lui Costel Fotea, candidatului PNL nu i-a rămas altceva de făcut decât să-și accepte înfrângerea zdrobitoare.

Asemenea primarului Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și Costel Fotea face parte din categoria de administratori care dau impresia că muncesc constant, furând, astfel, ochii electoratului. Proiecte peste proiecte, marketing de prim rang, publicitate plătită din bani publici, și așa mai departe. În plus față de Pucheanu, Fotea mai are o calitate: carisma de politician bun de pus pe rană, pe care, cel mai probabil, a prins-o la „cursurile de formare profesională PSD” organizate lui Dan Nica, cu moșternire directă venită de la primul PSD-ist al țării, Ion Iliescu.

Corelând „șarmul” veritabil de social democrat cu multitudinea de proiecte, putem să declarăm misterul rezolvat și paradoxul elucidat.

Parcul Industrial din Galați, o investiție de 13 milioane euro care a ajuns depozit de vechituri după ce edilii orașului l-au lăsat fără teren

Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, despre fostul și actualul președinte al Consiliului Județean, Costel Fotea

În luna mai a anului 2019, cu puțin înaintea alegerilor europarlamentare și a încarcerării fostului lider PSD, Liviu Dragnea, turneul „de promovare” al social democraților ajungea și în Galați, unde filiala locală a partidului își dădea silința ca manifestația să atingă apogeul succesului, organizând totul la ca la carte, inclusiv accesul presei la eveniment. Cu toate că s-a desfășurat într-un loc public, existau doar două modalități prin care să poți intra în „țarc”: 1. Fie făceai parte din partid sau erai adus de partid. 2. Fie reușeai, cu ajutorul unei legitimații de presă valabile, să te înscrii pe listă pentru ca mai apoi să primești o altă legitimație care îți garanta accesul în imediata apropiere a lui Liviu Dragnea.

Lia Olguța Vasilescu, Viorica Dăncilă, Carmen Avram, Dan Nica și Costel Fotea – Miting PSD la Galați, 11 mai 2019. Foto: Iulia Kelt

Din „comitetul de primire” gălățean a făcut parte și Costel Fotea, aflat, la momentul respectiv, la primul său mandat în calitate de președinte al Consiliului Județean Galați.

Da, Costel a fost cea mai înțeleaptă decizie pe care o puteau lua colegii mei, inclusiv Dan Nica, pentru a fi președintele Consiliului Județean. Ca administrator public… eu am lucrat mult cu Costel, Costel este un om care înțelege ce înseamnă un plan de dezvoltare pentru județ, nu vine să bâjbâie. Cel mai mare pericol într-o administrație este să vină cineva care să prindă fluturi vreo șapte-opt luni și nu înțelege ce se întâmplă în instituție și deja a pierdut ștartul”, spunea, la vremea respectivă, Liviu Dragnea, în timp ce Costel Fotea îl sorbea pe liderul său preferat din priviri.

Liberalii gălățeni îi cer lui Orban să le „retrocedeze” PNL Galați, după ce senatorul Stângă a ajutat PSD să monopolizeze administrația locală

Ode pentru Fotea

Însă Liviu Dragnea nu este singurul obișnuit cu ode. Pe linie de partid, lui Costel Fotea i se subordonează o parte din presa locală gălățeană. La postul de televiziune a lui Florin Pâslaru, deputat PSD până în 2016, laudele la adresa președintelui CJ au devenit deja o obișnuință.

Dacă-mi permiteți să întrerup câteva secunde. Ne-ați mai mulțumit și cu alte ocazii și aș vrea ca de data asta să vă întorc mulțumirile, pentru că dacă îmi pare rău pentru ceva este că nu avem și un documentar a ceea ce nu se vede. Pentru că oamenii ar fi uimiți să vă descopere cum discutați cu absolut toată lumea, de la egal la egal, cum aveți timp pentru fiecare persoană care vine în întâmpinarea dumneavoastră. Sunt oameni simpli. Cum vă implicați în fiecare șantier și știți fiecare lucru cum a evoluat. Și cum vă enervați uneori, pentru că mai sunt și asemenea situații când nu sunteți mulțumit de lucrurile… cum au mers. Dar și cum apreciați atunci când constructorii își fac treaba.” a declarat moderatoarea emisiunii de la TV Galați, vizibil emoționată de propriul discurs laudativ la adresa lui Fotea.

Corect, corect”, a replicat Costel Fotea numaidecât.

Dincolo de penibilul situației, voci gălățene confirmă că discursul laudativ al moderatoarei, nu ar fi, în realitate, prea departe de adevăr, Costel Fotea fiind, într-adevăr, un individ destul de deschis, atât la sugestii, cât și în conversațiile libere, dincolo de camerele de luat vederi ale presei.

Rămâne de văzut câte dintre proiectele incluse în recordurile evidențiate de Costel Fotea vor reuși să se materializeze și câte, dintre cele deja materializate ori în curs de materializare, vor trece testul timpului. Poate mai important decât „să faci” este „să faci bine”. Cantitatea fără calitate se manifestă în buzunarul contribuabilor.

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa, „scăpat” de plata prejudiciilor de 354.000 de lei aduse banului public prin naveta la talkshow-uri TV

Ziarul de Investigație

Articolul precedentCOSR respinge acuzațiile privind legalitatea constituirii sale
Articolul următorAna Birchall, după fuga din țară a celui mai recent corupt condamnat: „Devine o modă să își ia tălpășița și să nu execute pedeapsa”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.