Victor Ciorbea, fostul Avocat al Poporului, a vorbit la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai de la Kanal D despre cele mai importante realizări ale sale. El a precizat că în timpul guvernării a redat cetățenia regelui Mihai și a cooptat UDMR la guvernare.
„A fost un moment important al normalizării relațiilor cu Ungaria și cu minoritatea maghiară fără de care nu aveam niciodată speranța integrării în NATO și Uniunea Europeană”, a spus Victor Ciorbea.
Victor Ciorbea: „Nu i-am dezamăgit, ei simt dacă te dedici”
De asemenea, el a mai adăugat că în plan economic, în perioada cât a fost la conducere, România a evitat falimentul național prin deciziile pe care Ciorbea le-a luat.
„Am făcut o infuzie de un miliard de dolari când sistemul bancar mai avea 500 de milioane de dolari. În două cuvinte, am reușit să reașezăm România spre un drum spre economia de piață, spre NATO și UE, ireversibil”, a declarat Ciorbea.
Mai mult, el mai mai susținut că în momentul în care a plecat din funcția de premier, popularitatea sa în rândul românilor era foarte mare, aproape de cotele atinse de Ion Iliescu în 1990.
„3 din 4 români aveau încredere în mine. Și când am plecat aveam o încredere mai mare decât orice politician român. Nu i-am dezamăgit, ei simt dacă te dedici. Cei care aveau interesul ca astfel de persoane cinstite, oneste, care munceau 14-15 ore pe zi. Să nu uităm că am scos țara din faliment”, a mai spus Ciorbea.
Totodată, fostul Avocat al Poporului a spus că s-a opus Ordonanței 13 pe care Partidul Social Democrat (PSD) a propus-o.
„Ăsta e adevărul. Eram singurul care aveam dreptul să o atac și am făcut-o. Nu am ce să-mi reproșez nici din perspectiva asta”, a precizat fostul premier.
Reamintim că Victor Ciorbea a fost judecător înainte de 1989, iar în 1994 a înființat Confederația Sindicatelor Democratice din România. De asemenea, el a fost ales în funcția de președinte al PNȚCD în 2011, iar în 2012 a fost ales senator de București pe listele Uniunii Social-Liberale (USL), fiind susținut de PNL.
În 2014, cu susținerea PSD, Victor Ciorbea a fost ales în funcția de Avocat al Poporului.
Avocatul Poporului: „Bugetarii sunt extrem de inadecvat puși în anumite poziții”