Purtătorul de cuvânt al Uniunii Salvați România (USR), Ionuț Moșteanu, i-a cerut premierului României să dea o Ordonanță de Urgență pentru a împiedica intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru primari.
El e de părere că trebuie tăiate și cele vechi, iar introducerea unei noi categorii de pensii speciale este „inadmisibil.”
Mai mult, Moșteanu susține că e rușinos ca unii oameni care au ținut în subdezvoltare zeci de comunități din întreaga țară să primească acum pensii speciale. Purtătorul de cuvânt al USR a precizat că impactul bugetar al acestor pensii este de aproximativ 600 de milioane de lei.
Moșteanu: „ Domnule Ciucă, fiți un om demn”
Totodată, el a mai spus că partidul USR a depus un proiect de lege pentru eliminarea acestor pensii speciale ale aleșilor locali, dar este blocat în Senat. Moșteanu cere coaliției de guvernare să îl pună pe ordinea de zi pentru a fi dezbătut și votat.
”Nici acum nu ar fi târziu, dacă parlamentarii PNL şi PSD l-ar pune pe ordinea de zi, am putea dezbate şi vota săptămâna aceasta şi apoi promulgat săptămâna viitoare”, a afirmat el.
De asemenea, deputatul Ionuț Moșteanu a anunțat că USR îl cheamă pe Florin Român în fața Parlamentului pentru a da explicații cu privire la lucrarea sa de disertație plagiată. Mai mult, el e de părere că Roman ar fi trebuit demis imediat.
„Îl chemăm pe Florin Roman la ora Guvernului să explice cum va fi condusă cercetarea de un un om cu probleme de etică. Ar fi trebuit demis în secunda 2. Klaus Iohannis ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus când a fost numit”, a afirmat Moșteanu.
Și președintele USR Dacian Cioloș i-a cerut premierului Ciucă să îl demită din funcția de ministru al Cercetării pe Florin Roman. El este acuzat că și-a fi plagiat disertaţia de master susţinută la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, în 2012.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Roman a răspuns acuzațiilor care i se aduc cu privire la plagierea lucrării de disertație. El a precizat că acuzația de plagiat este nefondată și că nu va mai vorbi despre acest subiect.