Ministrul PNL al Finanţelor, Marcel Boloş, este invitat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului.
Dezbaterea a fost solicitată de grupului parlamentar AUR, pentru discuții pe tema „Riscul de suspendare al fondurilor europene pentru România cauzat de deficitul uriaş”.
Dezbaterile politice sunt programate, potrivit programului oficial anunțat, de la ora 16.00, în condițiile în care ministrul Boloș a fost chiar luna trecută subiectul unei moțiuni simple de cenzură, fiind considerat „unul dintre vinovații pentru dezastrul bugetar în care se află România în prezent”.
Moțiunea era iniţiată de 56 de parlamentari USR și Forța Dreptei – aceștia din urmă „neafiliați”, dar acționând sub „umbrela” grupului parlamentar USR, care catalogau mandatul lui Marcel Boloș ca fiind „catastrofal”.
N-ar fi pentru prima dată când un ministru de Finanțe este chemat la Ora Guvernului. În aprilie anul acesta, chiar înainte de rotativa care a dus la numirea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier, predecesorul PSD a lui Boloș, Adrian Câciu, a fost chemat în plenul Camerei Camerei Deputaţilor, la Ora Guvernului, pentru a explica situaţia încasărilor la buget.
Invitația fusese lansată de Grupul parlamentar al USR, solicitarea intitulându-se „Dezastrul încasărilor la buget din primele 3 luni ale anului. Situaţia îngrijorătoare a deficitului bugetar”.