Înțelegerea amiabilă în cazul unui accident rutier, încheiată cu ajutorul telefonului mobil

Este vorba despre o aplicație care va putea fi folosită de șoferi începând cu dată de 15 octombrie.

 Înțelegerea amiabilă în cazul producerii unui accident rutier se va putea realiza, începând cu data de 15 octombrie, cu ajutorul telefonului mobil, potrivit gandul.ro. Acest lucru îl promit autoritățile care lucrează la elaborarea unei aplicații care va putea fi folosită pentru constatările amiabile, platforma fiind deja aplicată în alte state europene.

Aplicația permite încheierea înțelegerii amiabile în zece minute

Potrivit declarației lui Marius Constantinescu, broker asigurări, constatarea mașinii nu se mai face pe capota mașinii, ci se va realiza printr-o aplicație, unde odată încărcate datele, acestea se pot folosi pentru mai multe evenimente ulterioare.

„Aplicația deja este folosită în alte țări și e folosită cu succes. Practic are un timp mult mai mic de completare, totul fiind interactiv.”, a mai explicat Marius Constantinescu.

Aplicaţia folosită la nivelul altor țări europene ar putea fi utilizată și în România, timpul de încheiere a formalităților fiind de zece minute.

Cum va funcționa aplicația

Potrivit declarației lui Valentin Ionescu, reprezentant Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), softul va permite inclusiv realizarea schemei exacte a accidentului, deoarece noua aplicație va prezenta dinamica producerii accidentului cu ajutorul sistemului GPS.

„Se semnează și se dă send către cei doi asiguratori.”, a declarat Valentin Ionescu. Aplicația este în prezent în stadiul de testare, urmând să funcționeze din data de 15 octombrie.

‘E prima oară când aflu de asta. E ok, mult mai bine! Scutești timp și e mai ușor de făcut”, a declarat un șofer

. Persoanele în vârstă ar putea să fie incomodate de noua tehnologie, dar până la găsirea unei soluții pentru cei vârstnici, unii șoferi sunt încântați de noua aplicație. Porivit lui Daniel Apostol, director de comunicare ASF, conform legii, având obligația de a întocmi această constatare amiabilă, se scrie constatarea amiabilă pe hârtie, cu pixul pe capota mașinii.

„Datele completate, semnăturile conducătorilor celor 2 vehicule vor fi preluate așadar de dispozitivul prin care se completează respectivul formular de constatare amiabilă. Ea urmând să fie transmisă tot electronic către asigurator pentru constatarea daunei”, a declarat Daniel Apostol.

Un tânăr din Botoșani a înființat prima asociație din România pentru sprijinirea persoanelor dependente de jocuri de noroc

Articolul precedentFost șef al ANAF, condamnat la 13 ani de închisoare pentru luare de mită
Articolul următorRomân căutat în Germania pentru infracțiunile comise, capturat în județul Constanța