Pe numele premierului Florin Cîțu a fost făcută o plângere penală pentru „uzurparea calității oficiale și fals în declarații”, aceasta fiind înaintată către Parchetul General de către avocatul Dan Chitic.
„Am depus (n.r. plângere penal) pentru uzurparea calităţii oficiale şi fals in declaraţii, prevăzute de art. 258 şi 326 Codul Penal împotriva numitului Florin Vasile Cîtu, în prezent prim-ministrul al României. Problema este foarte simplă, în Legea 90/2001 se spune foarte clar că pentru a fi ministru sau prim-ministru trebuie să nu fi avut condamnare penală”, a declarat avocatul Chitic la România TV.
Acesta a precizat că în acest moment nu există nicio dovadă că s-a făcut reabilitare pentru fapta respectivă, „când articolul 901, litera 3, punctul c din Codul Penal al statului Iowa spune clar că pentru astfel de infracţiune trebuie parcursă o procedură de reabilitare judecătorească”, a mai spus avocatul, care a adăugat că „în momentul de faţă premierul este un condamnat, puscăriaș nereabilitat. Ca această faptă nu apare în cazierul său judiciar din România nu îl exceptează de la aplicarea legii. Ocuparea fără drept a unei funcţii constituie uzurparea”, a mai spus Dan Chitic.
Cîțu și condițiile pentru a fi membru al Guvernului
Potrivit art 17 din Codul Admistrativ, pot fi membri ai Guvernului persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au cetățenia română și domiciliul în țară; se bucură de exercițiul drepturilor electorale; nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Conform Codului Penal din România, „reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune”.
Reamintim că fapta pentru care Florin Cîțu a fost închis a avut loc în decembrie 2000, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, decizia instanței din Iowa fiind dată în februarie 2001, potrivit dosarului lui Cîțu, obținut de Mediafax.