Așa cum a promis în cursul zilei de ieri, edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a inaugurat, astăzi, Parcul Ferentari, cel uitat de autoritățile care au stat la cârma primăriei, înaintea acestuia, zeci de ani. De astăzi, copiii Ferentariului au un loc curat, modern și decent, unde se pot juca, fără să se murdărească sau mai rău, să se rănească.
„Până mai ieri, era o vorba: în Ferentari, soarele răsare doar dacă-l plătesti”
Amintindu-și de criticile primite imediat după campania electorală, Cristian Popescu Piedone a pus emfază, în special, pe o anume afirmație, legată de faptul că acesta ar fi fost votat doar de oamenii fără școală. „O minciună, desigur!”. Și astfel, mărturisește Piedone, acela ar fi fost momentul când și-a propus să facă „grădină cu flori pentru toți oamenii buni, cu sau fără carte”, din Sectorul 5.
În plus, primarul a dat asigurări că nu se va opri aici, având în plan să continue misiunea, astfel încât Sectorul 5 să ajungă să se alinieze prezentului.
Și încerc să îmi îndeplinesc misiunea pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu! Astăzi, dragilor, am luminat cu bucurii de copii un loc uitat de ani și ani de zile: Inimă Ferentariului! Împreună cu echipă mea formidabilă, care să mă ierte că o mai cert uneori, am amenajat o oază de fericire! Nu este cine știe ce, dar am încercat! Am încercat să aducem culoare și zâmbet și fericire pentru copiii Ferentariului, pentru părintii lor, pentru copiii din noi! Nu ne oprim aici, desigur! Continuăm! Continuăm să facem Sectorul 5 că Soarele Sfânt de pe cer! Vă iubesc așa cum știu, oameni buni!
Primarul Cristian Popescu Piedone
Copiii din inima Ferentariului, Sectorul 5, l-au răsplătit pe Piedone cu bomboane
Reacția celor mici a fost pe măsură, după cum se poate vedea și în clipul de mai jos: