Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie a fost condamnat, joi, la 11 ani și 8 luni cu executare, pentru fapte de corupție, relatează G4Media. Decizia Tribunalului București nu este definitivă, fostul edil având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit portalului instanței. Totodată, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturi prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Marian Vanghelie a fost judecat pentru o mită de 30 de milioane de euro, procesul fiind început în iulie 2015, când fostul edil a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru 26 de infracțiuni de corupție ( nouă infracțiuni de luare de mită, nouă pentru abuz în serviciu, respetiv șapte pentru spălare de bani), alături de Laura Ciocan, directorul de atunci al Economat Sector 5 SRL (acuzată de complicitate la luare de mită și spălare de bani).
30 milioane euro, comisionul lui Vanghelie
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, „în perioada 2006 – 2014, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de inculpatul Niculae Mircea-Sorin și parțial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat și primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).
Aceste foloase au fost pretinse și primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri cât și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”, se arată în raportul DNA din 2015.