Sursa foto: Ziarul de Garda

Ministrul Apărării de la Moscova a anunțat că armata rusă a început retragerea din Kazahstan, transmite AFP, citată de Agerpres.

Forțele militare din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) și-au îndeplinit sarcinile și revin la baza lor permanentă, se arată în comunicatul transmis de ministerul Apărării.

Președintele Kazahstanului Kasîm-Jomart Takaev a cerut sprijinul trupelor OTSC, o alianță formată din Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan și condusă de Moscova. Trupele sunt constitutite în mare parte din parașutiști ruși.

Vladimir Putin susține că „teroriștii internaționali” au încercat să preia puterea în Kazahstan

Trupele armate, care au intervenit în țara asiatică pentru a opri protestele violente ce au avut loc la începutul lunii ianuarie, vor începe retragerea în termen de două zile. Mai mult, președintele kazah a precizat că procesul de retragere nu va dura mai mult de 10 zile.

„Forța de menținere a păcii” trimisă în Kazahstan numără aproximativ 2.500 de soldați, iar rolul ei a fost de a proteja instituțiile de stat și militare. Militarii ruși au preluat controlul aeroportului din Almatî, care a fost capturat de către protestatari.

Intervenția în forță a armatei ruse în țara asiatică reprezintă un semnal clar că Moscova nu va accepta ca NATO să își extindă puterea în estul Europei. Reamintim că miercuri, 12 ianuarie, au avut loc discuțiile Consiliului NATO și Rusia.

În ciuda discuțiilor diplomatice, Rusia continuă acumularea de trupe militare la frontiera rusă cu Ucraina, iar Alianța Nord-Atlantică nu va face concesii privind anularea extinderii NATO spre est.

Delegaţia rusă a precizat că extinderea Alianței în Europa de Est va genera riscuri semnificative de securitate. De cealaltă parte, Wendy Sherman, adjunctă a secretarului de stat american, a avertizat Moscova, precizând că e nevoie ca trupele rusești să se retragă de la granița Ucrainei, altfel riscă să suporte „consecințe grave.”

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a declarat că Alianța va face tot posibilul pentru evitarea unui conflict armat pe bătrânul continent.

„În acest moment, există un risc real de apariție a unui nou conflict armat în Europa, dar NATO va face tot posibilul pentru a-l preveni”, a spus Jens Stoltenberg

Reamintim că astăzi, 13 ianuarie, Consiliul Permanent al OSCE se reuneşte la Viena pentru a continua dialogul dintre Rusia, Statele Unite şi aliaţii lor europeni.

Militarii ruși urmează să se retragă din Kazahstan

Articolul precedentConflict interetnic în Giurgiu. Sute de localnici din Bolintin-Vale se plâng că sunt terorizați de etnicii romi
Articolul următorZiua Culturii Naționale, sărbătorită la Teatrul Național „I.L.Caragiale” București
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.