Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

Europa este mai aproape de război decât în orice alt moment din ultimii 30 de ani.

Este avertizarea emisă azi, 13 ianuarie, de ministrul polonez de Externe.

Zbigniew Rau a fost prezent, astăzi, la lansarea preşedinţiei pe care Polonia o va deţine timp de un an la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Conform declaraţiilor publicate de Reuters şi citate de Agerpres, ministrul polonez şi-a arătat îngrijorarea cu privire la contextul socio-politic actual.

Şeful diplomaţiei poloneze atrage atenţa asupra faptului că Europa se confruntă cu perspectiva unei escaladări militare majore în zona de est

Într-un discurs adresat reprezentanţilor celor 57 de ţări membre ale celei mai mari organizaţii de securitate din regiune, fără a numi Rusia, Zbigniew Rau a menţionat tensiunile din Ucraina, Georgia, Armenia şi Republica Moldova.

Absolut toate aceste state se află în conflict activ sau îngheţat în care se presupune că este implicată şi Moscova, arată G4 Media.

Pare că riscul unui război în regiunea OSCE este acum mai mare decât oricând în ultimii 30 de ani”, a declarat ministrul de Externe al Poloniei.

Mai mult, Zbigniew Rau a adăugat că, de mai multe săptămâni, continentul se confruntă cu perspectiva unei escaladări militare majore în partea estică.

Ambasadorul Rusiei nega, în decembrie, orice posibil atac venit din partea Moscovei

În luna decembrie, Ambasadorul Rusiei venea cu asigurări, precizând că Rusia nu plănuiește un atac împotriva niciunei țări.

De asemenea, Vladimir Chizhov insista pe faptul că trupele rusești nu se pregătesc pentru o invazie a Ucrainei.

Într-un interviu pentru ziarul german Die Welt, Chizhov menţiona că statul rus dorește să sprijine oamenii de limbă rusă și compatrioții care locuiesc în alte țări.

Ambasadorul a ținut să adauge că Moscova nu a spus niciodată că dorește să folosească mijloace militare.

Articolul precedentMarcel Boloș, propunerea PNL pentru Ministerul Cercetării și Digitalizării
Articolul următorPurtătorul de cuvânt al PNL critică măsurile propuse de Rafila
Jurnalist full-time / Pesimist part-time