foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

După o ultimă analiză a indicatorilor de frecvență ridicată, BNR a ajuns la concluzia că țara noastră a înregistrat o redresare neașteptată a economiei în trimestrul trei, cu toate că șansele nu păreau favorabile guvernului Orban, cel puțin nu la început de mandat. Astfel, într-un comunicat trimis recent, BNR a remarcat faptul că, în ultima perioadă, condițiile financiare ar fi început să se îmbunătățească. Noul raport trimestrial urmează să fie publicat în data de 13 noiembrie 2020.

BNR: „Creşterea anuală a volumului lucrărilor de construcţii s-a accelerat uşor”

Flori Cîțu: „PSD iși lansează programul pentru sărăcirea românilor”

„Cele mai recente evoluţii ale indicatorilor cu frecvenţă ridicată arată o redresare mai consistentă a economiei în trimestrul III decât cea anticipată anterior, deşi inegală din perspectivă sectorială. Astfel, în intervalul iulie-august, vânzările cu amănuntul şi cele auto-moto au revenit în teritoriul pozitiv ca dinamică anuală, reapropiindu-se de volumele din februarie sau chiar depăşindu-le, în timp ce variaţia anuală a serviciilor prestate populaţiei a rămas negativă, diminuată totuşi la o treime faţă de cea din trimestrul anterior. Totodată, creşterea anuală a volumului lucrărilor de construcţii s-a accelerat uşor, iar producţia industrială şi comenzile noi din industria prelucrătoare au recuperat o mare parte a declinului din trimestrul II, în timp ce investiţiile străine directe nete au consemnat o scădere amplă în iulie-august, în raport cu aceeaşi perioadă a anului anterior. În acelaşi timp, dinamica anuală a deficitului comercial s-a reamplificat în luna septembrie, după comprimarea din primele două luni ale trimestrului III”, se arată în comunicatul BNR.

Orban: „Sunt decizii care vor afecta unele categorii. Le cer scuze românilor!”

Este reconfirmată însă integral perspectiva inflaţiei CORE2 ajustat

„Noul scenariu reconfirmă parţial perspectiva inflaţiei evidenţiată în precedenta prognoză, în condiţiile revizuirii semnificative în jos a traiectoriei anticipate a ratei anuale a inflaţiei doar pe orizontul scurt de timp. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să continue să scadă în viitorul apropiat, la valori sensibil inferioare celor anticipate anterior, dar să urce apoi şi să se menţină pe orizontul relevant pentru politica monetară în proximitatea punctului central al ţintei, similar previziunilor anterioare. Este reconfirmată însă integral perspectiva inflaţiei CORE2 ajustat, a cărei rată anuală este anticipată se scadă doar uşor la finele anului curent, dar apoi mult mai consistent, coborând în a doua parte a anului viitor şi rămânând ulterior uşor sub punctul central al ţintei, pe fondul efectelor dezinflaţioniste ale deficitului de cerere agregată”, se mai spune în comunicat transmis de BNR.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentBerbeceanu: „Haideţi să respectăm restricţiile temporare impuse de autorităţi”
Articolul următorPrimarul PSD din Fălticeni, Cătălin Coman, face afaceri imobiliare de zeci de mii de euro, dar este beneficiarul unei locuințe sociale de la Primărie
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.