Reprezentanții Agent Green au publicat un videoclip în care pădurea a devenit un real șantier, din cauza unui preot care își face mănăstire și reședință în creierii munților.
Paradoxal, demumirea proiectului este de ”cabană turistică”.
Cu toate acestea, atât muncitorii, cât și șoferii care manivrează utilajele au fost înștiințați că zona este defrișată pentru a se ridica o mănăstire.
Construcția a fost începută de preot, cu aviz de la primărie, în Munții Făgăraș. Este vorba despre locația Valea Sâmbetei
”Distruge în calea sa un întreg ecosistem care include râul și pădurea străpunse de un nou drum de acces. Autoritățile sunt impotente în fața preotului și tolerează lucrările în aceasta arie naturală protejată. Dacă preotul poate atunci de ce nu ar putea oricine să își consturiască ceva în mijlocul naturii? Va urma asfaltul, mizeria, bâlciul etc”, au transmis membrii Agent Green, într-o postare publicată astăzi, 12 octombrie, pe contul de Facebook.
Agent Green: ”Nu aveam oare suficiente mănăstiri în România?”
Un reprezentant Agent Green a filmat viteza cu care decurg lucrările, aflându-se la fața locului.
Șantierul se află fix lângă cabana Valea Sâmbetei, iar cei ce se ocupă de lucrări nu au fost deranjați de prezența bărbatului care filmează.
Mai mult, avizul a fost emis de Garda forestieră.
”Nu avem oare suficiente căi mai curate și mai directe de a ajunge mai aproape de Dumnezeu? Dar autorități mai avem oare în România? Autorități care să vegheze la dezvoltarea sustenabilă a țării, nu la distrugerea ei sistematică”, au precizat membrii organizației pentru protecția mediului din România.