Sursa: Captură video

Marcel Ciolacu a aflat rapid că ex-premierul liberal Florin Cîțu îi solicită demisia „imediat” și nu a ezitat să îi dea răspunsul.

Aflat într-o vizită de lucru la loturile 1 și 2 din Autostrada Ploiești- Buzău (A7), Ciolacu a făcut câteva declarații de presă, moment în care a răspuns și acuzelor lansate de Cîțu, care atrăgea atenția că actualul premier „a tăiat 2 miliarde de euro din PNRR deși putea să negocieze cu Comisia Europeană să nu-i taie”.

În replică, Ciolacu a catalogat afirmațiile lui Cîțu ca fiind „prostia unui accident care a fost prim-ministru”, menționând că de fapt niciun proiect din PNRR nu a fost pierdut, ci au fost mutate pe alte tipuri de finanțări europene, pe considerentul că anumite proiecte nu putea fi finalizate la timp.

Prostia unui accident care a fost la un moment dat prim-ministru, asta este cauza și efectele le vedem acum. Nu a fost nimic scos din PNRR care să nu fie inclus în alte proiecte europene.

Știți foarte bine că PNRR are termen până în 2026, nu există niciun semn că se va prelungi. A fost o discuție inter-ministerială și s-au analizat care sunt proiectele unde există cele mai mici șanse să cheltuim banii până în 2026. Spitalele regionale au fost scoase și au fost trecute pe BEI și există deja aprobare. (…)

Mai sunt niște proiecte de la Mediu care au fost trecute în alte zone. Nu poți la PNRR, pentru că aici sunt cheltuieli fixe. Este prima oară când avem o analiză clară. Eu nu pot să-l cert pe ministrul Rafila că a scos niște spitale care nu aveau decât o schiță și niște sume orientative și nu se termina până în 2026. E normal să le treci pe alte proiecte de fonduri.

S-a discutat în coaliție și s-a analizat. Aceasta a fost o decizie corectă pentru că pierdeam bani, altfel (…) BEI oferă cele mai mici investiții dobânzi pentru că sunt credite pentru proiecte de investiții”, a explicat Marcel Ciolacu.

Articolul precedentMinisterul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a lansat Harta Interactivă a Tineretului
Articolul următorSalariul minim pe economie crește de luna viitoare