Sursa: Facebook

Costel Alexe, președintele liberal al Consiliului Județean (CJ) Iași, este pentru a doua oară inculpat în decurs de câteva săptămâni într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție.

Dacă luna trecută a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi instigare la delapidare, valoarea mitei ridicandu-se la aproximativ 100.000 de lei, fiind reprezentată de diferite produse – din tablă, acum procurorii Direcției Naționale Anticorupție anunță că au finalizat și rechizitoriul privind aranjarea unui concurs pentru „cine trebuie”.

De această dată, președintele CJ Iași este acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care una în formă continuată), în dosar fiind inculpați alți doi subalterni de-ai fostului demnitar.

Astfel, trimiși în judecată au fost și șeful Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași – Radu Gabriel Apetrei, sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni, din care una în formă continuată), dar și consilierul IA la cabinetul lui Alexe, detașat ca manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași.

Mâna dreaptă a lui Alexe, pe numele său Vlad Corneliu Babă, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte din care una în formă continuată), instigare la infracțiunea de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, cu scopul obținerii unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la infracțiunea de uz de fals.

La data de 11 noiembrie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași, beneficiind de ajutorul inculpatului Apetrei Radu-Gabriel, ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, detașarea inculpatului Babă Vlad-Corneliu de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului președintelui Consiliului Județean Iași, pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași. Aceasta, în condițiile în care inculpatul cunoștea că respectiva numire nu îndeplinea condițiile legale.

Menționăm că inculpatul Baba Vlad-Corneliu ar fi fost angajat pe o perioadă determinată, fără concurs, pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului președintelui Consiliului Județean Iași în data de 11 noiembrie 2020 și tot la aceeași dată ar fi fost detașat pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași.

Ulterior, la datele de 10 martie 2021 și 07 iulie 2021, inculpatul Alexe Costel, în calitatea menționată anterior, ar fi dispus prelungirea detașării inculpatului Babă Vlad-Corneliu în aceeași funcție de conducere. În același context, cu încălcarea prevederilor legale, pentru a obține numirea definitivă pe postul respectiv a inculpatului Babă Vlad-Corneliu, președintele Consiliului Județean Iași Alexe Costel ar fi inițiat și elaborat un proiect de hotărâre prin care ar fi fost schimbate condițiile de participare la concurs precum și componența comisiei.

Precizăm că, la vremea respectivă, la nivelul Consiliului Județean Iași era deja în vigoare o hotărâre adoptată în anul 2020, care privea modalitatea de organizare și condițiile de participare la concursul de ocupare a postului menționat mai sus (concurs suspendat ca urmare a intervenirii stării de urgență și ulterior a stării de alertă).

În urma modificărilor aduse în mod ilegal, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi putut participa la concursul organizat în perioada iunie – iulie 2021, l-ar fi promovat, iar printr-o dispoziție a inculpatului Alexe Costel, din 10 septembrie 2021, ar fi fost numit pe funcția de manager al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași pe o perioadă de 5 ani.

În demersurile sale, inculpatul Alexe Costel ar fi beneficiat de ajutorul inculpatului Apetrei Radu-Gabriel care, în calitatea menționată mai sus, ar fi întocmit documentațiile aferente emiterii dispozițiilor de detașare și de prelungire a acesteia și cele aferente inițierii și elaborării proiectului de hotărâre.

Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Județean Iași și Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași în sumă totală de 143.587 lei, reprezentând suma remunerațiilor încasate de către inculpatul Babă Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar și vătămarea intereselor legitime ale celor două instituții ca urmare a numirii la conducerea școlii a unui manager care nu îndeplinea condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere.

După obținerea postului în urma demersurilor de mai sus, inculpatul Babă Vlad-Corneliu ar fi intervenit pe lângă subalternii săi pentru obținerea, de către două persoane, a unor posturi în cadrul instituției pe care o conducea. Precizăm că, anterior, celelalte persoane implicate au încheiat cu procurorii anticorupție acorduri de recunoaștere a vinovăției”, a transmis DNA.

Deloc surprinzător, chiar dacă procurorii anticorupție fac referire la un prejudiciu produs CJ Iași, instituția condusă de inculpatul Alexe, dar și Școala Populară de Arte „Titel Popovici” Iași, aflată în subordine, „au comunicat că nu se constituie părți civile în procesul penal”. Cu toate acestea, DNA a dispus măsuri asigurătorii față de toți inculpații.

Articolul precedentDelta Dunării – destinația sigură de vacanță pentru mii de turiști
Articolul următorEducația sexuală: tabu în România, dar eficientă în alte țări din Europa