Actualul președinte al PNL și lider al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a mărturisit că, în eventualitatea în care va pierde alegerile interne ale partidului pe care, momentan, îl conduce, în favoarea lui Florin Cîțu, ar putea să se retragă inclusiv din fruntea Camerei Deputaților.
Ludovic Orban, gata să iasă din lumina reflectoarelor, dacă partidul o va cere
Așadar, întrebat astăzi, într-o conferință de presă susținută la Botoşani, dacă are de gând să demisioneze de la conducerea Camerei Deputaților, în cazul în care va pierde alegerile interne în partid, Orban a spus că se va alinia dorințelor colegilor: „Orice decizie ulterioară congresului va fi luată de către forurile statutare ale PNL. Eu sunt un om care respectă bazele democraţiei, legitimitate, reprezentare, autoritate, iar în PNL sunt un om care respectă Statutul şi deciziile organismelor statutare care iau decizii în acest sens”.
Liderul PNL s-a aflat, astăzi, în Botoșani unde s-a întâlnit cu șefii filialei din teritoriu a liberalilor. Imediat după această întâlnire, Orban are în plan o vizită la Flămânzi, unde se va întâlni cu toți primarii PNL din județul Botoșani.
Premierul ne dă o veste bună: crește puterea de cumpărare
Ce șanse are actualul lider de a rămâne „pe poziție”?
Cu toate că, cel puțin inițial, șansele păreau să fie de partea lui Orban iar continuitatea părea, la rândul ei, sigură, cu cât trece timpul, cu cât liderului PNL pare să i se zguduie scaunul de sub șezut din ce în ce mai tare. Florin Cîțu capătă încrederea liberalilor și, spre marea nemulțumire a lui Ludovic Orban, vorbim despre încrederea unor nume sonore din PNL.
Printre cei câștigați de Florin Cîțu în tabăra sa se numără mai-marii liberali ai Clujului, Emil Boc și Alin Tișe. Însă lista nu se încheie aici! Raluca Turcan și Rareș Bogdan au sugerat, la rândul lor, că actualul premier ar fi soluția potrivită, în ceea ce privește viitorul Partidului Național Liberal.