Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cristian Popescu Piedone a anunțat că începând din toamnă, Grădinița 125 îi așteaptă pe copii cu un „peisaj ca-n basmele cu zâne bune.”
Primarul Sectorului a spus că zilele următoare, grădinița va primi ultimele aprobări din partea primăriei. „Când va suna clopotelul, gradinița va fi gata să își primească copiii cu toate condițiile demne pentru un sector si o capitală europeană”, a precizat Piedone.
De asemenea, edilul a mai spus că vor beneficia încă 180 de copii pe 9 grupe de noile condiții din Grădinița 125, dând asigurări că cei mici se vor putea bucura de un loc frumos, demn pentru un Sector modern.
„Zâne calde, care ne veghează prințesele și prinții.Și fac magii, ca să ne crească mari și fericți și sănătoși!”
„Piedone le multumește. Grădinița arondată Școlii 125 este un loc frumos, dragilor. Le mulțumesc tuturor celor care l-au făcut posibil, așa cum l-am văzut! Elevilor de la 125… le spun atât: Veți avea o curte… de poveste! Vă promite Piedone!”, a mai scris primarul Sectorului 5.
Totodată, Piedone a transmis un mesaj și celor care „fugeau de Sectorul 5 ca Moș Crăciun de ploaie”, precizând că astăzi „decorul comunității noastre este cel puțin mai atrăgător ca ieri”, iar mâine va fi mult mai frumos ca astăzi.
Povestea merge mai departe. Planurile lui Piedone pentru copiii Sectorului 5
„Și… continuăm! Da. Mai avem destule de făcut. Însă cu voia lui Dumnezeu, și cu înțelegerea tuturor le rezolvăm. Muncim. Și încercăm să facem fix ceea ce am promis: Imposibilul… POSIBIL. Cu respect, primarul Piedone!”, a concluzionat primarul Piedone.
Reamintim că în urmă cu câteva zile, edilul Sectorului 5 a vizitat grădinița Electromagnetica, unde a verificat mâncarea celor mici, dar și modul în care s-a realizat proiectul de înființare a unor grupe de creșă la nivelul grădiniței.
Acesta a precizat că la nivelul grădiniței vor funcționa două grupe de creșă, numărul acestora urmând să ajungă în final la 9. Mai mult, Piedone a promis că va rezolva și problema cadrelor medicale, urmând să fie angajat un medic și un asistent medical.
„Acest proiect, care mi-este drag sufletului meu, este finanțat din bani europeni. Toate costurile care presupun funcționarea grădiniței sunt asigurate printr-un proiect european, mai puțin plata chiriei , care este suportată de către Primărie”, a spus Piedone.
Citește și: Grădinița creșă Electromagnetica, inaugurată de către primarul Cristian Popescu Piedone