Foto: Captură video
Foto: Captură video

În cursul zilei de ieri, 11 ianuarie, 77 de tone de haine rupte și murdare, aduse din Canada, au fost găsite în Portul Constanța.

Conform Digi24, este vorba de trei containere cu deșeuri textile. Acestea au fost oprite în Portul Constanța de către reprezentanții Gărzii de Coastă.

Destinaţia finală a deşeurilor textile era o firmă din Mureş. România a “importat” din Canada nu mai puţin de 77 de tone de haine second-hand

Toate articolele erau degradate și uzate. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Agenției Europene FRONTEX.

Articolele textile – cu un grad avansat de uzură – urmau să ajungă la o societate comercială din Mureș. Reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului au stabilit că acestea sunt, în fapt, deșeuri inutilizabile și nu pot fi puse în vânzare în România, iar întreaga cantitate urmează a fi returnată către expeditor.

Toate produsele textile, fie că sunt doar purtate sau uzate, care nu respectă prevederile legale sunt scoase de pe piață și sunt încadrate ca fiind deșeuri

În cauză, se fac cercetări sub coordonarea procurorilor constănțeni, pentru import de deșeuri cu încălcarea legii și introducerea în România a deșeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.

În cursul lunii decembrie, peste 40 de tone de deşeuri aduse din Italia şi Ungaria au fost oprite la frontieră. La acel moment, era vorba despre două autocamioane. Acestea erau încărcate cu peste 40 de tone de deşeuri din plastic, textile şi cauciucuri.

Ambele au fost oprite la intrarea în ţară prin vămi din judeţele Arad şi Bihor.

Articolul precedentDouă alerte cu bombă în Timișoara. Sute de persoane au fost evacuate
Articolul următorIohannis: „Clasa politică a dovedit maturitate democratică”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time