Sursa foto: Gazeta de Sud

Miercuri dimineață, sute de elevi ai Liceului Catolic din Timișoara au fost evacuați în curtea instituției de învățământ, în urma unui apel prin care s-a anunțat că în clădire există o bombă.

Echipa pirotehnică a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, împreună cu mai multe echipaje de poliție și pompieri au intervenit de urgență la fața locului. De asemenea, circulația mijloacelor de transport în comun a fost oprită.

În urma evacuării personalului din Liceul Catolic, pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și polițiștii Secției 1 Timișoara au efectuat verificări pentru a stabili dacă în incinta clădirii există sau nu o bombă, au precizat reprezentanții IPJ Timiș, relatează Tion.ro.

Amenințare cu bombă la Liceul Catolic și Iulius Mall

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că a fost vorba de o alarmă falsă. Alerta la liceu a fost declanșată de un adolescent de 15 ani, care a declarat că a vrut să facă „o glumă”, relatează g4media.

La câteva ore de la amenințarea cu bombă de la Liceul Catolic, polițiștii au fost anunțati că în incinta Iulius Mall s-ar afla tot o bombă, iar echipajele de intervenție au plecat spre locul indicat.

Din primele informații, apelul ar fi venit din partea unei femei care a sunat la 112, iar oamenii legii iau în considerare și varianta ca aceasta să aibă probleme psihice. În primă fază, IPJ Timiș a decis să nu evacueze centrul comercial, iar echipele de intervenție au început verificările la fața locului.

În urmă cu două săptămâni, centrul comercial Park Lake din București a fost evacuat timp de trei ore, în urma unei amenințări cu bombe care s-a dovedit falsă.

Cu toate acestea, mesajul de amenințare a fost trimis pe singura adresă de e-mail care figurează pe site-ul Poliției Române, la „contact”, „trimite o petiție online.” Reprezentanții centrului comercial au declarat în acea perioadă că un fost angajat al mallului a trimis amenințarea.

La fața locului au intervenit de urgență specialiștii Serviciului Pirotehnic din cadrul IGPR și din cadrul Serviciului Român de Informații. Polițiștii Secției 12 și ai Brigăzii Rutiere s-au asigurat că oamenii au fost evacuați în siguranță și au restricționat traficul din zonă.

Incendiu la un mall din Arad

Articolul precedentArtiștii și lucrătorii din industria spectacolelor ies în stradă
Articolul următor77 de tone de haine rupte și murdare au fost găsite în Portul Constanța
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.