Foto: Fanatik.ro

Aflat la Parlament în cursul zilei de azi, 11 noiembrie, Rareş Bogdan a declarat că toate măsurile de majorări salariale, pensii şi alocaţii, propuse de PSD, ajung la cifra de 26 de miliarde de lei.

Cu toate acestea, această sumă de bani nu există în acest moment, însă Partidul Naţional Liberal este dispus să majoreze pensiile cu 10 sau 11%.

Continuă negocierile dintre liberali şi social-democraţi în ceea ce priveşte programul de guvernare. Previzibil, negocierile dintre cele două partide sunt complicate, deoarece există o continuă diferenţă de doctrină politică.

La aceasta se adaugă şi diferenţele de ideologie dintre PNL şi PSD, precum şi a abordării chestiunilor economice şi sociale.

Rareş Bogdan, între speculaţii şi promisiuni: PNL e dispus să majoreze pensiile cu 10 sau 11%

Prim-vicepreşedintele PNL a ţinut să precizeze că Partidul Naţional Liberal nu a exclus niciodată şi nici nu a existat vreo blocare în ceea ce priveşte bugetul alocat pensiilor şi alocaţiilor. Totuşi, majorările trebuie să ţină cont de limita veniturilor bugetare existente şi prognozate.

Pe de o parte, sunt propuneri pe care le putem înţelege, de creşteri de pensii, alocaţii, de înfiinţări de ministere, sigur că noi nu am exclus niciodată şi nu am blocat creşterile de alocaţii, pensii, dar le facem în limita veniturilor bugetare existente şi prognozate. Nu putem să anunţăm acum, să fie un concurs de populism, cine cât la sută creşte pensiile şi salariile, şi alocaţiile pentru copii”, a afirmat europarlamentarul PNL.

PSD și PNL vor să înființeze două noi ministere – al Mediului de Afaceri și al Familiei

Conform declaraţiilor făcute de prim-vicepreşedintele PNL, impactul bugetar al tuturor măsurilor propuse de PSD este undeva la 26 de miliarde.

De asemenea, Rareş Bogdan a mai adăugat că are în vedere propunerea privind înfiinţarea Ministerului Familiei. Această acţiune ar urma un model existent în Polonia.

Astăzi nu există aceşti bani. În schimb, noi am anunţat o majorare la pensii de 7%, care era indexarea din ianuarie. Putem, fără să dăm peste cap bugetul, să mergem spre 10 sau 11 la sută. Dar nu ştiu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie”, a mai afirmat europarlamentarul .

Articolul precedentMinisterul Sănătății face precizări cu privire la terapia hiperbară
Articolul următorAUR vrea autorizarea de urgență a medicamentelor folosite în tratamentul Covid
Jurnalist full-time / Pesimist part-time