Ciolacu a bătut cu pumnul în masă la Cotroceni: PSD nu va susține un guvern minoritar

Liderul PSD vrea majoritate în Parlament și refuză ideea unui guvern minoritar. Cu toate astea, susține că nu vrea să lase țara de izbeliște. Social democrații vor, de asemenea, alegeri anticipate

Marcel Ciolacu (PSD)

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, imediat după ce a ieșit de la consultările cu președintele Iohannis că cel din urmă este principalul vinovat pentru criza politică în care se află acum țara noastră. Mai mult, vina ar fi împărțită cu PNL. Acesta a ținut să precizeze că i-ar fi transmis președintelui că PSD nu va susține un guvern minoritar nici în ruptul capului. „Am fost la Cotroceni și am transmis președintelui că fără o majoritate solidă în Parlament nu se poate vorbi despre guvern minoritar, indiferent al cărei formațiuni politice va fi. România se confruntă cu o criză gravă și este nevoie de un Guvern cu majoritate stabilă”, a declarat Marcel Ciolacu, imediat după consultările de la Cotroceni.

Marcel Ciolacu, tranșant: „Ori se creează o majoritate pentru un eventual guvern, ori pentru alegeri anticipate. Din punctul de vedere al PSD, noi considerăm că se va creea o majoritate pentru alegeri anticipate”

În plus, Ciolacu i-ar fi spus lui Klaus Iohannis că PSD nu are intenția de a lăsa România de izbeliște. „Tot ceea ce nu poate face un Guvern interimar vom prelua în Parlament. Din acest moment, parlamentarii PSD lucrează 24 din 24. Am depus legea privind plafonarea prețurilor la gaze, iar noi sperăm ca până săptămâna viitoare să meargă la promulgare”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Președintele PSD a reamintit că partidul său este pregătit să guverneze, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt, dar că pentru asta ar fi nevoie de majoritate parlamentară. „Mergem la guvernare dacă există o majoritate solidă. În acest moment PSD nu are o majoritate parlamentară”, a reamintit acesta.

Citește și: Florin Cîțu: „PNL nu a avut o propunere de premier la consultările de la Cotroceni”

Articolul precedentGabriela Firea susține că propunerile făcute de Cioloș sunt deja în Parlament
Articolul următorMihai Craiu: „Doar 2% dintre copiii infectați cu COVID-19 ajung să aibă nevoie de atenţie spitalicească”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.