Ioan Lihoni

Ioan Lihoni, primarul localității Bethausen (județul Timiș) a trecut, la rândul său, în PNL, în buna și noua orânduire a traseimului electoral. Până nu de mult acesta făcea parte din PSD, remarcându-se prin susțineri ale ideii că „Iohannis nu este român” și punând osul la treabă în mitingurile electorale de susținere a Vioricăi Dăncilă.

Din barca roșie, în barca galbenă

„Vrem un presedinte roman, de etnia noastra. Suntem singura tara din lume care avem presedinte de alta nationalitate decat a noastra. El nu poate sa cante noi suntem romani, ca nu e roman. Numele il tradeaza. Si neamul”, aflăm din adevarul.ro. Declarația de față ar aparține chiar fratelui acestuia, idee susținută, de altfel, de toți oamenii de campanie a lui Lihoni.

Reamintim că acest caz nu este unul singular. Primarul comunei Moara din județul Suceava, Eduard Dziminschi a fost, și el, racolat de PNL, cu toate că acesta este nimeni altul decât primarul care l-a agresat pe cetățeanul care a îndrăznit, la momentul respectiv, să-l contrazică pe Liviu Dragnea cu celebrul „Nimic!” care, ulterior, a devenit leit-motif pentru pancartele protestatarilor din întreaga țara împotriva regimului condus de PSD.

PNL îl adoptă pe primarul pro-Dragnea care l-a agresat pe bărbatul care a strigat „Nimic!”

2020, anul schimbării de partid și de percepție pentru Ioan Lihoni

Încă un caz de… traseism

Dar cum lucrurile se schimbă, iată că și percepția lui Ioan Lihoni pare să sufere aceeași soartă. După ce, în trecut, îl acuza pe președintele Klaus Iohannis că nu ar fi român, iată că acum acesta se grăbește să sară în tabăra liberalilor, acuzându-și foștii „prieteni” că l-ar fi sabotat. Astfel, Ioan Lihoni acuză PSD că i-ar fi „tăiat proiecte”.

„Comuna si eu personal am fost sabotati. Nu am fost ajutat de PSD atatia ani de zile, mi s-au taiat patru proiecte. Nu am fost inclus printre cele 30 de comune care au primit apa si canal prin Aquatim”, a declarat Ioan Lihoni pentru Adevarul.

Orban nu vede cu ochi buni candidatura lui Popescu pentru PSD

Ziarul de Investigații

Articolul precedentINTERVIU. De ce bolnavii infectați cu COVID-19 nu au acces la terapia cu plasmă. Cine sunt ”baronii sângelui” din România
Articolul următorPonta a mirosit afacerea pandemiei în curtea lui Orban
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.