Râul Po din Italia are malurile aproape uscate, precipitațiile scad, iar statul se confruntă cu o secetă fără precedent.
Marco Gardella, un inginer de mediu italian a ținut să precizeze că, din noiembrie 2021, precipitațiile au scăzut la jumătate, iar zăpada cu 70%.
”Din noiembrie anul trecut, cantitatea de precipitații a scăzut la jumătate, iar cantitatea de zăpadă a scăzut cu 70%. Acest lucru a împiedicat umplerea lacurilor, un lucru crucial pentru susținerea debitului râului”, a explicat inginerul de mediu pentru Autoritatea Bazinului Râului Po.
În Italia, producția de mâncare este afectată de secetă, iar locuitorii din peste 100 de municipii au apa restricționată
Râul Po reprezintă baza a o treime din producția agricolă a Italiei, iar populația care depinde de apele sale se confruntă cu restricții severe.
Primarul orășelului Fontanellato, o localitate învecinată cu râul Po, a decis să oprească fântâna principală și a cerut cetățenilor să reducă consumul de apă, arată Știrile Pro TV.
Edilul Luigi Spinazzi a afirmat că, în anul 2022, oamenii trebuie să conștientizeze faptul că apa este o resursă ”de care trebuie să ne pese tuturor”
”Este prima dată când se întâmplă acest lucru și va fi așa 24/7 pentru a întări avertismentul. Anul acesta, în special, toată lumea trebuie să fie conștientă de faptul că apa este o resursă de care trebuie să ne pese tuturor”, a declarat Luigi Spinazzi.
În același context, Meuccio Berselli, Secretarul General al Autorității Bazinului Râului Po, a precizat că este nevoie de accelerarea procesului de tranziție ecologică.
”Este ceva ce nu ar trebui să mai dezbatem, toată lumea știe că există. Anul viitor ar putea fi chiar mai rău, deoarece cercetările noastre ne spun că temperaturile vor crește, iar secetele ca cea mai recentă ar putea dura mai mult decât de obicei”, a arătat Meuccio Berselli.