Andrei Baciu (Curs de guvernare)

Andrei Baciu, președintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a anunțat că a început tranziția de la campania de vaccinare la activități de imunizare desfășurate în cabinetele medicilor de familie.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a precizat că „această campanie de vaccinare” a fost una fără precedent, însemnând o mobilizare din partea autorităților și a cadrelor medicale, dar și a cetățenilor.

„Acum a venit momentul în care să le mulţumesc sincer tuturor celor care s-au implicat în această activitate şi care, prin eforturile lor deosebite, au făcut ca în România unul din doi cetăţeni să se vaccineze”, a afirmat Andrei Baciu, potrivit Agerpres.

Vâlcea, primul județ cu cei mai mulți elevi imunizați împotriva coronavirusului

De asemenea, președintele CNCAV a vorbit și despre locațiile atipice unde oamenii au decis să se vaccineze. Cel mai „la înălțime punct de vaccinare” a fost la pasul Urdele, pe Transalpina.

Totodată, județul care ocupă locul întâi la vaccinare în școli este Vâlcea, cu 5.600 de elevi vaccinați.

„Acestor rezultate li se adaugă 26.066 vaccinaţi la medicii de familie, 3.418 vaccinaţi cu echipe mobile la domiciliu, 2.074 la operatori economici, rezultate pentru care doresc să îi felicit pe toţi cei care au făcut aceste eforturi pentru binele comunităţii”, a spus Baciu.

Reamintim că în județul Vâlcea nu mai există niciun centru de vaccinare activ, persoanele care doresc să se imunizeze împotriva Covid-19 trebuie să apeleze la cabinetele medicilor de familie. De la debutul campaniei de vaccinare, în județul Vâlcea s-au vaccinat 150 de mii de persoane.

Luni, 11 aprilie, autoritățile au anunțat peste 1 mie de cazuri de persoane infectate cu Covid-19, după efectuarea a 13.605 de teste rapide și PCR. De asemenea, s-au înregistrat 3 decese, iar la Terapie Intensivă sunt internate 275 de persoane.

Citește și articolul: Imunizarea împotriva Covid-19 continuă. Andrei Baciu vine cu precizări

Articolul precedentUSR, un partid nedorit, izolat și eșuat. Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului
Articolul următorUngureanu (USR), atac la adresa lui Tanczos Barna: „De ce staţi la masă cu penalii?”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.