Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Potrivit estimărilor Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), producţia medie la hectar la principale culturi ar putea înregistra, în acest an, o reducere între 10% şi 15%.

Totul este cauzat de perioada de secetă  cu care se confruntă România încă de la începutul acestui an.

Reprezentanţii AFR: ”Suntem îngrijoraţi. Anul acesta am putea obține puţin peste 4 tone de grâu la hectar”

Recunoaştem că am avut un an agricol anterior bun, dar nu excepţional. Nimeni nu poate spune că şi-a revenit financiar după dezastrele anterioare. În aceste condiţii suntem îngrijoraţi de estimarea conform căreia fermierii ar putea obţine anul acesta, în medie, puţin peste 4 tone de grâu la hectar. Este o scădere, şi vorbim de medie, de aproape 10 procente faţă de anul trecut. Cât priveşte orzul, producţia medie la hectar s-ar putea reduce cu 15%. Cea de orez se va reduce cu 12%. Dacă nu plouă, producţiile vor fi şi mai mici”, susţin reprezentanţii AFR, conform Agerpres, citat de Radio Eco Natura.

Anul trecut, România a înregistrat o producţie totală de cereale de 27,19 milioane de tone, fiind cu aproape 50% mai mare decât în 2020. Aceasta s-a datorat, în principal, creşterii randamentelor la hectar

Previziunile pentru 2022 nu sunt tocmai optimiste în condițiile în care țara noastră s-a confruntat, încă de la începutul anului cu condiţii mai secetoase decât în mod obişnuit.

Seceta a afectat în special în jumătatea estică. Aici, precipitaţiile au fost, la nivel local, cu până la 80% sub media pe termen lung.

Conform sursei citate, la ora actuală, există sisteme performante de irigaţii. Dintre acestea amintim tehnologia de irigate prin picurare, folosită de giganţi din industria alimentară, dar şi de fermieri.

Articolul precedentEra Ciucă, între progres și poezii. Liderul senatorilor liberali are așteptări mari de la general
Articolul următorViorica Dăncilă candidează pentru funcția de președinte. Planul fostului premier în partidul NOI
Jurnalist full-time / Pesimist part-time